Bilete in bilimbabi

Descriere

Colecţie iniţiată şi coordonată de Şerban Foarţă
Numele colecţiei noastre, LUDEX, derivă, bineînţeles, din latinescul ludus „joc“, plus -ex, sufixoid publicitar (ca în, de pildă, merceonime ca STIREX, PIREX, MODEX, BUCLEX, şi altele de acest soi). Atunci când LUDEX are, fatalmente, să-şi încheie existenţa (lungă/scurtă?), când va ajunge, deci, ex-LUDEX, — între sufixoidul amintit şi, absolut identică acestuia, particula anteriorităţii ireversibile (şi triste): ex-, ceea ce, totuşi, va rămâne întreg e tocmai lud(us) „jocul“. Altminteri, numele colecţiei este o limpede aluzie (cf. şi verbul alludere „a se juca“) la venerabilul concept de homo ludens (al lui Huizinga). Căci, evident, nu suntem primii, nici singurii pe lumea asta, cărora le-ar plăcea ca graţia să atenueze, cât de cât, dizgraţia condiţiunii noastre: ponderea, lestul/restul, gravitaţia, „Greul Pământului“, adică (sau, dacă nu, o parte, baremi, din veşnica morozitate a „oamenilor gravi, gravi, gravi“, vorba poetului Charles Cros), — jocul fiind o „garanţie palpabilă“, ca şi o „întreţinere constantă a reflexului libertăţii“ noastre (cu un cuvânt al lui G. Liiceanu). De unde sfatul, în exerga colecţiei, al lui Max Jacob: „Săriţi coarda, coborând o scară: n-o veţi mai atinge cu piciorul.“ Fără a minimaliza nicio modalitate, alta, de contestaţie şi protest, acestea, în colecţia noastră, sunt ludice prin excelenţă. Altminteri, numele colecţiei ar fi fost altul decât L U D E X
Ritze, Rotze, Ringelratz, ăsta-i domnul Ringelnatz ce,-n pofida vieţii-n roz, o-alesese cu nesaţ pe aceea de matroz ce te prinde iute-n laţ... Când, văzând un crab, clamp-clamp, cum muşca din hipocamp, se-apucă să pună-n scris tot ce trebuia descris, – dar în joacă şi cu haz, noaptea, între un talaz şi un altu,-ntre ruliu şi tangaj, – un grai zurliu născocind; ba chiar picturi făcând, printre picături, Ritze, Rotze, Ringelratz, matelotul Ringelnatz... Care, cu-o umbrelă roşie, se fereşte,-acum, de stropi; ăi de cred că un reproş e-n ce spun eu, sunt mizantropi sau, mă rog, oleacă chiompi, neştiind că au să-l poarte, hotărâţi şi psihopompi, paşii câinelui spre moarte pe Joachim ce,-atât de brav mai demult, acum e grav suferind... E-n ’34, în noiembrie, şi, de-un an, pare tot mai idolatru vrednicul popor german, cel cu Führer-ul de braţ, Ritze, Rotze, Ringelratz. Pe când ăl de nu-i prea pasă încă, de niciun talaz, se întoarce,-acum, acasă sub meduza-i de atlaz, pentru a muri la timp, cu, în inimă, un ghimp, în ursuzul anotimp, la Berlin, în Sachsenplatz... Ritze, Rotze, Ringelratz!