Theophil Magus - confesiuni 2004-2006

Descriere

In noua sa carte "Theophil Magus – Confesiuni ( 2004-2006)", meditatiile lui Leonard Oprea despre relele (Raul radical si variantele sale) secolului douazeci, dar si despre marile primejdii cu care ne confruntam in acest nou veac, sint tot atitea puneri in garda cu valoare tamaduitoare.
Diagnosticele lui Leonard Oprea sint exacte si necrutatoare, dar nu lipsite de speranta.
Inradacinate in ethosul crestin, deci unul al iertarii si minturirii, aceste scrieri de mare profunzime ne ingaduie sa privim lumea in care ne este dat sa traim cu un sentiment al vointei-bune, deci al tolerantei inspirate nu de abdicari ipocrite, ci de stiinta faptului ca pacatul este parte a destinului uman si ca poate fi rascumparat prin incredere si adevar. Pentru acest scriitor, moralitatea este fapt de viata. Ii repugna orice forma de exclusivism si se revolta cind se intilneste cu mojicia, bascalia ieftina, poltroneria, "buricismul" si mai ales huliganismul xenofob. Iudeofobia ii repugna nu doar logic, ci si teologic. Tabla sa valori este una a deschiderii catre adevarurile universale, deci una a incluziunii si solidaritatii umane. Leonard Oprea se gindeste necontenit la tribulatiile unei Istorii care ne-a facut pe toti sa simtim umbra apasatoare a ideologiilor totalitare, de la comunism si nazism si pina la radicalismul islamic al timpurilor mai recente. In cele 100 eseuri sui-generis, “Respiratii”( astfel numite de autor ), frumoasele si genuinele sale haiku-ri ce inchid si deschid meditatiile sint menite sa inconjoare tinutul sobru al reflectiei cu acel halou senin fara de care ne-am rataci in labirintul ispitelor nihiliste. Nietzschean impotriva lui insusi, Leonard Oprea stie ca scopul este acceptabil numai daca mijloacele utilizate pentru atingerea lui sint oneste si decente. Intr-o lume a lipsei de pudoare, a mastilor afisate grotesc si a convertirilor buimacitoare, Leonard Oprea se opune, cu voluptatea solitudinii mindru asumate, acestor capitulari etice. Gesturilor disidente de odinioara le urmaza astazi, in chip cit se poate de natural, aceeasi etica a refuzului complicitatii cu infamia. A nu pactiza cu miselia este crezul de viata, pe care ni-l impartaseste cu melancolica generozitate. Cind nu putini se gindesc la retele de interese si la pseudo-ierarhii, Leonard Oprea mediteaza la acele arhetipuri morale pe care un filosof le numea cindva "valori vesnice". De aici si prospetimea gindurilor sale, autenticitatea lor atit de captivanta. Stiu ca pe unii ii irita sinceritatea reflectiilor lui Leonard Oprea. In ce ma priveste, vad in aceasta franchete tocmai acel filon fara de care ne pierdem, mereu si mereu, in rationalizari imbicsite si retorici gaunoase. A numi relele, a spune deci ceea ce crezi chiar atunci cind nu este citusi de putin comod, inseamna a urma modelul camusian al intelectualului critic. Bizantinismul, detectat de Leonard Oprea drept racila suprema a culturii politice romanesti, semnifica, intre altele, incapacitatea de a intelege ca o lume democratica are o nevoie vitala de transparenta si rigoare morala. Pentru el, coruptia este celalalt nume al cinismului (si invers). Tot astfel, "iacobinismul-de-mahala"(sintagma creata de Leonard Oprea) ii si ne apare ca o maladie post-comunista nascuta din nevoia unora de a "supra-compensa" pentru faptul ca in anii dictaturii au tacut molcom, ori chiar mai rau. Leonard Oprea indrazneste sa puna degetul pe atitea din ranile morale ale tranzitiei. O face cu intelepciune, fara patima si fara dorinta stigmatizarii celor pe care ii critica. Simplu spus, este un moralist intr-un univers in care prea multi se joaca de-a principiile. Nu intelege sa taca atunci cind constiinta ii dicteaza sa vorbeasca transant, aparind acele repere fara de care ne-am pierde ca fiinte morale. (Vladimir Tismaneanu)