Istoria Casei Albe

Descriere

Există multe moduri de a scrie istoria... Uneori, poate fi spusă pe îndelete, dar asta, bineînţeles, ar interesa doar specialiştii... Jean-Luc Hees, fost director al France-Inter, multă vreme corespondent radio în Statele Unite, ne invită în culisele Casei Albe pe culoarele neoficiale, cele care îi pun în adevărata lumină pe cei care sunt găzduiţi temporar aici.
Lectura acestei cărţi îi va oferi cititorului adevărate momente de delectare. Pe deasupra, fără falsă pedanterie, cu un ritm dintre cele mai seducătoare, Jean-Luc Hees face o distincţie fermă între mentalităţile prea învechitei Europe şi mereu tinerei America.
Este de observat la început că în această carte nu este vorba despre miticul şi sfântul Washington, unde îndeobşte se spune că a descălecat primul preşedinte al Statelor Unite. Nici pe departe. De-abia John Adams, în 1800, încearcă să scoată din anonimat, la propriu şi la figurat, clădirea gândită de irlandezul James Hoban. Casa Albă nu era decât o construcţie neterminată, în mijlocul unui orăşel încă în formare, înecat în noroi sau în praf, după anotimp. în curtea reşedinţei animalele păşteau în voie, iar toaleta era, evident, în fundul curţii. Unde este măreţia? E la fel de stupefiant să citim că reşedinţa prezidenţială americană era, în anii 1800, deschisă oricui dorea să intre. Mai mult, Congresul s-a dovedit de-a lungul anilor extrem de zgârcit să aloce fonduri Casei Albe, chiar şi atunci când acoperişul practic stătea să cadă în capul ocupanţilor. Iar preşedinţii americani aveau ca servitori propriii angajaţi.
în 1814, izbucneşte un al doilea război între Anglia şi tânăra republică de peste ocean. Washingtonul cade, iar Casa Albă este incendiată. Nici o sută de ani mai târziu clădirea nu era complet restaurată.
Fiecare locatar al Casei Albe este creionat cu fineţe. în zorii mileniului al treilea nu putem să nu gustăm umorul lui Abraham Lincoln. într-o zi când comandantul armatelor nordiste, sufocat de ingerinţele preşedintelui în mersul războiului, îi trimite o telegramă răutăcioasă cu următorul conţinut: „Am capturat 6 vaci sudiste. Ce să facem cu ele?“, preşedintele Lincoln îi răspunde: „Mulgeţi-le“. Cititorii vor fi surprinşi de faptul că preşedinţii SUA nu sunt cu nimic deosebiţi de oamenii obişnuiţi. De exemplu, mediocrul Harding transformă Casa Albă în tripou, iar tăcutul Coolidge nu scotea nici un cuvânt când i se cerea ceva, iar ziariştilor le răspundea întotdeauna cu nu.
Istoria Casei Albe este de o remarcabilă calitate, atrăgând în acelaşi timp prin ton şi seriozitate. Această carte este mai întâi o frumoasă şi necesară lecţie de democraţie. Iar cititorul dornic de informaţie va avea o dublă satisfacţie, pătrunzând în cea mai păzită clădire din lume, descoperind leagănul democraţiei şi al libertăţii şi ţara cea mai puternică din lume, ca şi oamenii care o conduc, fără perdeaua oficială a comunicatelor de presă şi a pozelor oficiale.