Sfarsitul copilariei

Descriere

Considerat unul din maeştrii science fiction ului, alături de Isaac Asimov şi de Robert A. Heinlein, regretatul Arthur C. Clarke şi a câştigat locul în posteritate pentru că a anticipat corect: lui îi aparţine ideea comunicaţiilor prin sateliţi, pe care a expus o în premieră în 1945, când nu avea nici 30 de ani. Astronomia îl fascina din copilărie: şi a construit primul telescop la vârsta de 13 ani, iar la 16, s a înscris în British Interplanetary Society. Orfan de tată, crescut de mama sa de profesie telegrafistă, care dădea lecţii de călărie pentru a mări venitul familiei, Clarke a cuplat pasiunea pentru spaţiu cu aceea pentru scris încă din copilărie: povestirile lui fantastice datează din şcoala primară. După ce s a lăsat de şcoală, s a mutat la Londra. în război a fost, timp de cinci ani, instructor în serviciul radar din Royal Air Force şi a reuşit şi să îşi vândă prima nuvelă.

Abia după război a absolvit King’s College, fizică şi matematică; primul roman, scris în doar trei săptămâni, i a fost publicat tot atunci. Din ’52 a devenit scriitor profesionist, iar patru ani mai târziu, datorită pasiunii sale pentru scufundări, s a stabilit în Sri Lanka. După un atac sever de poliomelită din ’62, Clarke a încetat scufundările şi a început colaborarea cu regizorul Stanley Kubrick, ceea ce i a adus o nominalizare la Oscar. în ’75, guvernul indian i a făcut cadou un satelit, iar în anii ’80 avea un show TV. Din ’82 până în 2008, când a murit, Clarke nu şi a mai scris proza decât pe calculator. A primit titlul de Cavaler în 1998, iar premiile Hugo şi Nebula i au supraaglomerat rafturile, alături de premiul Marconi, o medalie UNESCO şi medalia Franklin. Predicţiile nu i au reuşit totdeauna: de pildă, a susţinut că ultima mină de cărbuni se va închide în 2006, că în 2009 o ţară din lumea a treia va fi devastată de explozia unei bombe din propriul arsenal, iar în 2014 vor începe construcţiile la Hilton Orbiter Hotel.

Publicat în 1953, romanul Sfârşitul copilăriei se preocupă de soarta omenirii după descinderea overlorzilor pe Terra; aceştia nu vor s o anexeze, ci au venit să scape rasa umană de foamete, sărăcie, război şi chiar de cruzimea contra animalelor. Singura lor pretenţie este ca oamenii să nu părăsească planeta. Dar pe măsură ce trece timpul, câţiva reprezentanţi ai omenirii încep să se întrebe totuşi ce planuri au overlorzii cu planeta...

Alexandra Olivotto