Calatoria elefantului

Ca cititor al cărților lui Saramago, întotdeauna ajung să fiu hipnotizat de modul în care acesta creează atmosfera narativă (foarte acaparatoare) și atunci când începe cântul la fluierul auctorial, mă ridic (așa cum șarpele se ridică din vas) din realitate și îl urmez pe tărâmurile, poate, cele mai îndepărtate. Chiar dacă nu este la fel de puternic ca alte romane scrise de el, ,,Călătoria elefantului” este simplu și fascinant. Este pregnantă și aici îndemânarea scriitorului în creearea unui cadru ce reușește să cuprindă personaje complexe, arhaice și să le formeze în spate un fundal cultural, istoric, politic bine determinat (care le va influența).

Personajele lui Saramago reușesc să ți se deschidă în față inconștiente. Acestea sunt descrise într-un fel prin desfășurarea acțiunii și în alte feluri în momentul în care avem acces la momentele cele mai intime dinăuntrul conștiinței lor.

Titlul poate lasă impresia că punctul de focalizare este elefantul, dar aici nu se pune problema unui close-up (poate mai mult un efect panoramic, o viziune universală – mersul inevitabil al lumii în toate detaliile pe care le putem percepe în momentul de față). Interesantă este tocmai atenția pentru fiecare element din cadru. Fundalul nu este blurat și se întinde în fața noastră o imagine în ansamblu și poate chiar putem privi cu coada ochiului și în stânga/ dreapta unde este posibil ca autorul să depășească limitele pe care le-a stabilit (sau care doar păreau stabilite) în prealabil.

Acțiunea se petrece de multe ori pe o multitudine de planuri (de orice natură). Avem în față o realitate care ar putea păstra în spatele ei mai multe realități, unele fiind rezultatul unui proces de înlocuire al acestora cu altele care ar putea lua naștere, dacă un anumit element din trecut ar fi luat altă formă în desfășurarea acțiunii sau dacă printr-o coincidență, într-un singur moment în care un personaj ar fi fost influențat de ceva trecător, care ar fi schimbat întregul lui viitor. Totul poate fi îndoielnic. Sunt cazuri în care autorul ne poate infiltra în cele mai adânci trăiri ale unui personaj și cazuri în care nu are puterea să umble liber nici măcar el prin mintea individului pe care l-a creat. Până și această neputință este descrisă într-un mod fascinant, înlănțuită la acest uriaș univers format din coincidențe și posibilități. Se întâmplă ca asupra unor personaje să zăbovim mai mult, dar orice alegere în acest demers poate să aibă un motiv sau nu, care va fi explicat sau nu în timpul călătoriei. Autorul se oprește la jumătatea frazei și dă explicații suplimentare ce ar putea clarifica anumite comportamente sau anumite gesturi, gândiri, și să arate unele întamplări ca pe niste consecințe. Nu respinge ideea unei posibilități ce ar părea nebunești, cum ar fi gândirea rațională a unui animal (,,Elefantul nostru s-ar putea să se gândească, dacă enorma lui căpățână este capabilă de atare ispravă, cel puțin nu duce lipsă de spațiu, că are motive să suspine după vechiul său far niente, dar asta numai datorită neștiinței sale firești a faptului că, pentru sănătate, nimic nu e mai rău ca indolența.”). De asemenea, fiecare moment trebuie întors pe toate părțile.( ,,E bine să acuzi și să denunți delicventul, dar o justiție bine înțeleasă trebuie să țină întotdeauna cont de circumstanțele atenuante”) Există o multitudine de motive pentru care un lucru ar ajunge să se întâmple și în poziția noastră de observatori nu putem știi sigur care e cel real.

Există o fascinație imensă a oamenilor pentru elefant, un animal nemaivăzut prin acele ținuturi. Iar pentru oameni, ceva nou ( și automat neînțeles) vine întotdeauna ori ca un miracol ori ca ceva prăpăstios. Folosindu-se de elefant, Saramago a pregătit și în acest roman un atac asupra religiei – vorbim despre o viziune poliedrică – cum se schimbă forma religiei în ochii oamenilor în funcție de locul în care aceștia s-au născut și au fost educați de împrejurări. Aici, elefantul a fost folosit ca un instrument de manipulare a poporului. Printr-un simplu dresaj, acesta a îngenuncheat la porțile bisericii, iar lumea a văzut asta ca pe un miracol. Mai apoi, s-a făcut comerț cu firele de păr (unde șiruri de credincioși stăteau la rând pentru a le achiziționa), iar ,,bietul elefant n-a fost decât un complice innocent într-un grotesc episod al istoriei contabile a bisericii” și ,, dresorul nu e nici el altceva decît un produs neînsemnat al vremurilor corupte în care ne-a fost dat să trăim”.

Remarc și introducerea cititorului în carte și grija pentru preferințele acestuia. Atunci când citești acest roman, te simți ca și cum ai fi purtat de elefant și ai puterea să vezi nu numai ce este în jur, dar și ce se ascunde în interiorul lucrurilor din jur.

În această călătorie (inspirată din istorie) se pun la rând situații speciale, inedite, bogate în mister(un tip de mister mai diferit), în conturarea anumitor diferențe temporale, în stabilirea unor valori într-un anumit context. Un roman despre individul cu capul plecat sub vremuri sărăcăcioase, despre interioare fragile, despre omul simplu care nu reprezintă nimic pentru superiorii lui, dar care valorează mult prin prisma conștiinței lui simple, dar dureroase... despre omul care se încrede în destin, legănat pe picioarele unui zeu necruțător.