O perfecta zi perfecta

Martin PAGE - O perfectă zi perfectă Nu o să vorbesc despre cum am devenit prost (e timp suficient), ci am să vă vorbesc despre ''o perfectă zi perfectă'' carte pe care, recunosc, am extras-o de pe raftul bibliotecii din cartier pentru că este micuță și are o copertă atrăgătoare. Sper că nu are nimeni nimic cu faptul că se vede clar o jumătate goală de trup de bărbat. La prima atingere a cărții, foile groase, cu o textură aspră (parcă ar fi populate de acarieni care au și ei un rol în povestire), par să șoptească surprinzătoarele cu care s-au pricopsit. Câți dintre noi nu ne vedem într-o oglindă ce parcă ne copiază mișcările, în cameră, în lift, la job? Martin Page, tânărul autor francez, se află într-o situație asemănătoare (cel puțin prin personajul cărții) și găsește rezolvarea prin descătușarea imaginației. Scris cursiv și cu vervă, romanul (dacă putem să îi spunem așa) nu plictisește prin evidenta confesiune interioară pentru simplu motiv că toți ne putem regăsi foarte lejer în fiecare dintre rândurile cărții. Nu, nu este vorba doar de o banală empatie. Departe de a duce o luptă acerbă față de mediul stresant în care trăiește, autorul adoptă calea complacerii, ce-i drept în notă personală, găsind deplina libertate în micile escapade spre interior traduse printr-o imaginație foarte bogată (aș putea spune exuberantă). Poate fi citit și ca un poem lung în care personajul încearcă să își explice cotidianul exasperant, angoasa lucrurilor repetate și lipsite de greutate care îi agasează viața. Stările personajului se asemuiesc izbitor cu cele ale eroului din romanul lui Eugen Ionesu, Însinguraticul. Într-o (bună) zi, în urma unor analize medicale amănunțite, eroul lui Martin Page află că în el se dezvoltă un rechin (aripa dorsală îi iese periodic prin gură, fapt care îl împiedică să se mai spele pe dinți), lucru extrem de fericit pentru că, evident, va urma să moară și nu va mai fi nevoit să își mascehze refuzul de a se înrola spre serviciu. Nu va mai fi nevoit să pună mereu la cale planuri de eradicare a omenirii, de aruncarea în aer a orașelor, de sabotare a vieții. Cu toate astea trece drept un cetățean model prin: actorii angajați pentru a se da drept familia lui, prin apartamentul nou dar căruia i-a stricat toate aparaturile de ultimă generație, prin sutele de mii (nu exagerez, citiți cartea să vedeți câte exact) de exemplare din opera poetică a lui Emily Dikinson pe care le cumpără cu banii de salariu și pe care le răspândește prin lume lipindu-le de scaunele din vagoanele de tren etc, etc. În aceste pagini vei găsi pasaje pline de ironie la adresa societății de consum, la adresa idealurilor umane, uneori luate la pachet, la adresa clasei politice. El și acarienii (ca să închei tot cu aceste ființe) privesc fiecare răsărit de soare în timp ce, magnum-ul din sertar îi trage în fiecare dimineață câte un glonț în cap. I must have died a thousand times, the next day I was still alive. Cum spuneam, o imaginație bogată pune stăpânire pe carte, o imaginație alternativă la realitate, și care este acceptată de către autor ca unica soluție de evadare.