Despre televiziune

Descriere

Volumul de faţă cuprinde două cursuri televizate, ţinute la Collège de France, care înfăţişează, într-o formă clară şi sintetică, cele mai recente achiziţii ale cercetării asupra televiziunii. Primul (Platoul şi culisele lui) demontează mecanismele cenzurii invizibile ce acţionează pe micul ecran şi dezvăluie câteva dintre secretele de fabricaţie ale acestor artefacte care sunt imaginile şi discursurile de televiziune.

Cel de-al doilea (Structura invizibilă şi efectele ei) explică felul în care televiziunea, care domină lumea jurnalismului, a alterat până în profunzime funcţionarea unor universuri atât de diferite precum cele ale artei, literaturii, filosofiei ori politicii, şi chiar ale justiţiei şi ştiinţei, prin introducerea în sânul acestora a logicii audimatului, adică a supunerii demagogice la exigenţele plebiscitului comercial.

Despre televiziune a fost tradusă în 24 de ţări.
"Televiziunea anilor '50 se dorea culturală şi se slujea, întrucâtva, de monopolul pe care îl deţinea pentru a le impune tuturor produse cu pretenþii culturale (documentare, adaptări după opere clasice, dezbateri culturale etc.) şi pentru a forma gustul marelui public; televiziunea anilor '90 caută, dimpotrivă, să exploateze şi să flateze aceste gusturi pentru a cuceri o audienţă cât mai largă, oferindu-le telespectatorilor produse brute, a căror paradigmă o constituie talk-show-ul: felii de viaţă, exhibare fără perdea a unor experienţe trăite, de multe ori extreme, apte să satisfacă o anumită formă de voyeurism şi de exhibiţionism."

"Una dintre marile probleme ale sociologilor este aceea de a evita să cadă într-una dintre cele două iluzii simetrice, iluzia „nemaivăzutului" (există sociologi care adoră asta, e şic, la televiziune în special, să anunţi fenomene total inedite, revoluţii) şi iluzia „neschimbării" (care constituie mai curând apanajul sociologilor conservatori: „nimic nou sub soare, întotdeauna vor exista dominaţi şi dominanţi, săraci şi bogaţi..."). Riscul e, de fiecare dată, foarte mare, cu atât mai mare, cu cât comparaţia între epoci diferite este extrem de dificilă: numai structurile pot fi comparate, şi există permanent riscul de a te înşela şi de a descrie ca pe ceva nemaivăzut ceva banal, pur şi simplu din incultură. Acesta e unul dintre motivele pentru care jurnaliştii pot fi, uneori, periculoşi: nefiind întotdeauna din cale-afară de cultivaţi, ei ajung să se minuneze de lucruri deloc de mirare şi să nu se mire de lucruri cu adevărat bulversante..."