Sparge tacerea. Adevaruri despre care nu vorbim

Descriere

“Sparge tăcerea” este un loc de întâlnire pe care l-am creat pentru cei care nu-şi mai puteau păstra durerea în tainele întunecate ale inimii şi doreau să-i dea glas în faţa altei inimi. Aşa s-au formulat şi mărturisit în cuvinte, dureri tăcute şi vechi, ajutând inima sălbăticită de însingurare să se frângă şi să se smerească pentru a primi mângâierea făgăduită de Cel ce Singur a fost acolo, cu noi şi în noi, de la început şi mereu, pe când eram ucişi. Cum? Aşa cum numai El şi adâncul nostru ştiu, şi cum Singur va dezvălui şi conştiinţei noastre de îndată ce ne vom îndura să nu mai ascundem sub obrocul negării şi în gropniţele „subconştientului” ceea ce n-am putut trăi atunci.
Durerea unei suferinţe formate din frică, ruşine, vinovăţie şi uluire, dacă nu va fi trăită cu Dumnezeu şi aşa cum ne învaţă El, va intra într-o memorie acuzatoare pe care nimic n-o va putea reduce la tăcere. deşi negată şi îngropată în uitare, nu va dispărea, ci se va striga cu putre atât prin bolile trupului cât şi prin cele ale sufletului ca: frică, dispreţ de sine, violenţă faţă de propria persoană sau de aproapele, refuzul dreptului la bucurie prin alegerea unei vieţuiri în patimi şi păcate mascate de tot felul de „întâmplări nefericite”, „ghinioane”...
Unindu-ne cu Dumnezeu şi mărturisind Lui felul în care „ne-am scris” şi ne-am trăit „povestea vieţii” fără El, vom ajunge să ne descoperim adevărata poveste a vieţii noastre, aşa cum este ea păstrată în „memoria Lui plină de iubire”. Şi aşa, oricât de tragică sau dureroasă, sau ruşinoasă ar fi fost ea, va deveni povestea mântuirii noastre. Iar mântuirea este Viaţă şi Bucurie, aici şi acum, şi în vecii vecilor.
Aşa vom simţi şi cunoaşte că Viaţa noastră începe, de fapt şi în fapt, cu Hristos. în El şi cu El trecutul nostru nu mai e o povară, ci prezentul în care Bucuria Lui devine bucuria noastră.
Nădăjduim că poveştile din această carte vor adeveri cele afirmate mai sus şi că vor deschide noi „urechi de auzit” celor aflaţi în suferinţă, atât ca victime cât şi ca prigonitori”.
Maica Siluana