Therese Raquin: Intermediate

Stiam ca Emile Zola e un scriitor excelent, inca de cand m-am delectat cu “La paradisul femeilor”. Iar cu cartea asta mi-a confirmat din plin ipoteza. Folosind cuvinte si expresii simple, fara artificii pretentioase, Zola reuseste sa contureze o poveste cu efect dublu fata de orice thriller cu imagini in miscare. “Therese Raquin” e o carte pur si simplu tulburatoare. Fiind construita fara prea mult dialog, predominant din povestire, autorul trezeste la viata sentimente si reactii care te tin “in priza” pe tot parcursul lecturii.

Naratorul e omniscient si “sare” cu lejeritate dintr-un personaj in altul. Therese si Laurent, cei doi amanti apoi soti, ne demonstreaza inca o data (daca Dostoievski nu ne-a convins in “Crima si pedeapsa”) ca atunci cand faci un lucru rau, constiinta te pedepseste mai rau decat justitia, in cazul in care cea din urma nu afla de fapta comisa.

Ca doi amanti infocati, Therese si Laurent planuiesc sa scape de piesa inutila: Camille, sotul femeiustei cu care el traia intr-o hruba intunecata, pe o strada din Parisul secolului XIX. Crima savarsita aduce cu sine numeroase etape de consum, crize si tulburari psihice, pe care autorul le descrie cu pricepere. Fiecare pasaj din roman are locul lui, povestea este explicata in mod autentic, simplu si patrunzator. Fara detalii inutile si totusi cat se poate de detaliat, povestea te tine cu sufletul la gura, te ingrozeste, te sperie, te pune pe ganduri. Observam “panta” inclinata pe care cei doi protagonisti aluneca usor in destinul lor, spre un hau de bezna si durere, urmand ca de la un punct sa se pravaleasca cu totul. Chiar si cititorilor le apare inaintea ochilor cadavrul sotului evocat constant in trei sferturi din roman, expresiv si vindicativ. Mai mult, o parte din cititori poate vor intelege tot ce simt personajele, inclusiv batrana matusa complet paralizata dar cu constiinta vie. Vor simti ca in locul si in situatia personajelor si in aceleasi imprejurari, si ei ar reactiona probabil la fel.

Emile Zola a reusit sa patrunda in psihicul a doi oameni simpli, egoisti si meschini, oferindu-le loc de cinste in distributia principala, in ciuda conditiei mizere cu care se lupta si pe care nu au nici cea mai mica sansa s-o invinga. Nu exista nici un minus in aceasta carte care personal mi-a confirmat talentul urias al lui Emile Zola.