BPT - Satra

Rareori mi s-a intamplat asta, trebuie sa recunosc...au mai fost carti teribil de captivante si interesante, dar cu aceasta nu se pot compara, pentru ca intensitatea tensiunii rezida in cu totul alte motive, registrul imagistic si cel emotional au alta factura, e ceva diferit si nu captivant, caci acesta e un cuvant prea modern si poate chiar nepotrivit cu ansamblul acestei carti de o frumusete indescriptibila.
Tiganii din Satra lui Zaharia Stancu sunt atat de diferiti de tiganii din zilele noastre. Te fascineaza si ii indragesti, iti starnesc admiratia, dar si mila pentru destinul potrivinic ce li s-a harazit. Strasnici pastratori ai legilor lor stravechi, ei traiesc intr-o lume a lor, aparte de restul societatii. Razboiul insa are ceva cu ei, desi ei nu au nimic cu razboiul. Calatoria lunga si vitrega catre acolo este atat de bine descrisa incat simti cum pasesti deopotriva cu satra pe drumul nesfarsit si pustiu.
Tensiunea creste continuu, accentuata de fiecare data cand conducatorul satrei, Him basa, simte in privirile soldatilor cum acestia se uita la el si la ai lui intocmai ca la niste morti. Aceasta frantura, repetata adesea pe parcursul romanului, inteteste zbuciumul interior al bulibasei, dar si al cititorului. Si alte fraze, alte descrieri, se repeta de mai multe ori, intensificand senzatiile si accentuand tragismul povestii.
Satra devine o entitate distincta ce inghite destinele individuale ale oamenilor oachesi…sau poate dramele fiecaruia dintre ei atenueaza in oarece masura destinul tragic al satrei. Victime ale unei istorii nedrepte, oamenii satrei se indreapta in necunoscut, fara sa stie ce soarta ii asteapta. Siliti sa lupte pentru supravietuire in conditii mizere, umilitoare, greu de suportat chiar si de catre nomazi, isi parasesc treptat principiile, mare parte din ei se sting, spre dezamagirea lui Him basa, care isi vede satra cum, incet, se destrama.
Dincolo de drama satrei se desfasoara dramele personale, conflictele individuale, dragostea, deopotriva cu moartea, fiind si de aceasta data temelii ale existentei umane, aproape indisolubile. Interesante sunt si regulile ce privesc cuplul, orgoliul barbatului, ce nu poate trece peste anumite aspecte, nici chiar atunci cand femeia nu este catusi de putin vinovata.
Autorul reuseste sa te tina cu sufletul la gura, te introduce in atmosfera si apoi te prinde acolo, facandu-te sa simti pulsul razboiului ce ameninta din toate partile, pericolul ce pandeste la orice pas, te face sa percepi gheara mortii intinsa asupra satrei. Cartea iti patrunde atat de adanc in suflet si in minte, senzatie accentuata de frazele ce se repeta, incat te simti chiar acolo, asistand nu doar de pe margine, ci chiar din mijlocul evenimentelor, la toate intamplarile.
Mi-au ramas in minte franturi de fraze, si ma trezesc ca le repet fara sa stiu de ce.
Cat priveste finalul…e atat de deschis, incat te incearca dezamagirea si sentimentul unei povesti neterminate. Ai vrea sa stii ce s-a intamplat cu satra, si cauti undeva, cumva, orice indiciu, poate o alta carte care sa iti raspunda.
Ultima pagina n-am citit-o ca fiind ultima, eram convinsa ca mai urmeaza ceva, nu putea sa se sfraseasca atunci…intorcand pagina, am simtit un gol la fel de patrunzator ca golul ce se asternea pe ea. Oare ce s-o fi ales de satra?
Un singur indiciu ne lasa autorul, si acesta se afla chiar la inceputul cartii, inainte de a incepe naratiunea propriu-zisa…speranta intr-un final macar in mica parte fericit, o scurta aluzie privind destinul final al satrei.
E superba cartea, e ceva deosebit, poate chiar unic.