Sînt o babă comunistă! (ediție de buzunar)

Cartea lui Dan Lungu nu e decit o oglinda pe care tot ne chinuim sa o spargem, dar nu reusim. Principiile de viata ale femeii care calca pe tezic, din obisnuinta, ne ingroasa sentimentul zadarniciei. Sociologul, altfel decit noi, stie ca radacina raului nu se scoate cu telefoane din Canada sau mesajele amagitoare ale liberalismului care nu da nimic. „E usor sa fii optimist cind traiesti in Canada, in Franta sau America… Mai greu e sa fii aici si sa o traiesti… Sa vezi atunci optimism! Ce bigudiuri.” Instrumentul de pus parul pe moate e ironia caustica a autorului care nu se imbata cu aparentele unui ca¬pitalism proclamat. Vede limpede si asta nu ne convine. Ii ramin dator autorului cu o reverenta: ca socio¬log, a stiut mai bine decit mine ca morbul adaptarii e mai puternic decit visele noastre de schimbare.

Istoria literaturii ne invata ca o carte buna nu da solutii, dar creeaza probleme: nu ofera raspunsuri, pune intrebari. Asa stau lucrurile si cu romanul lui Dan Lungu, prima si fulgeratoarea mea intilnire cu literatura romana. Sint o baba comunista! e un titlu exclamativ, dur si irevocabil, dar in realitate ascunde o intrebare care sondeaza profunzimea experientei personale si colective.(...) Sint o baba comunista! este o lectie matura de omenie.

As spune ca banalitatea este intrucitva corelativul mediocritatii. Nu exita lucruri banale, ci doar priviri plictisite, lipsite de curiozitate ale unor suflete moarte. Banalitatea locuieste in ochiul celui care priveste, si nu in lumea inconjuratoare. Pentru scriitorul viu, orice fleac si orice gest marunt sint interesante. (…) Cred ca nu am vocatia umanului abstract, care inflacareaza mintea, dar nu se regaseste in gesturile cotidiene. Viata cotidiana este cea mai buna scena pentru scrutarea si exersarea umanului.

Uneori avem senzatia ca trecutul e limpede, clasat, arhivat, mort. Numai ca, pe masura ce decojim ceapa, vedem ca trecutul este la fel de viu ca si prezentul, se metamorfozeaza, ca si privirea noastra intoarsa inapoi, individuala sau colectiva. Memoria creste ca aluatul si este mereu negociata, actualizata, pusa in chestiune. Evenimentele noi pun in lumina diferita intimplari de demult. Emotiile puternice, private sau publice, pun lentile noi in scrutarea trecutului. Poate ca in aceasta situatie mai mult ca oricind ne dam seama ca adevarul este o constructie colectiva si nu un dat in sine, ca „urmele” trecutului sint moarte in absenta interpretarilor, intepretari atit de legate de prezent si de context. (...) Cred ca Sint o baba comunista! s-a bucurat de atita succes fiindca a propus o lectura fara prejudecati a dictaturii, dintr-un unghi insolit si cu un strop de umor.

Imi imaginez ca a-ti fi tradusa o carte in alta limba este ca si cum ai avea un frate geaman si la un moment dat el emigreaza. Legatura afectiva este foarte puternica si are tendinta mereu sa anihilieze distanta fizica, insa el are viata lui. Ma conving tot mai mult ca, intr-adevar, cartile au viata lor, independenta de cea a celui care le-a scris. Aflu vesti despre ele si ma bucur sau ma intristez. Uneori ma intilnesc cu cartile mele in strainatate, dar ele au familia lor de cititori, sint imbracate altfel, vorbesc o limba straina, imi ia ceva timp sa restabilesc relatia de acasa si nu intotdeauna imi reuseste…