Copil din flori

Descriere

Romanul unor destine cu sfârşit tragic

Claus Stephani (născut în 1938 la Braşov), fost redactor la „Neue Literatur”, stabilit din 1990 la München, publică recent primul său roman, Copil din flori*.

în roman este redat destinul tragic al unei tinere evreice, Beila, din Arviniţa, un sat în apropiere de Focşani, al cărei soţ, Jacob Aaron Altmann, fusese ucis de patru legionari.

Beila părăseşte satul în care se simţea în nesiguranţă şi merge în Bucovina, la Klinitz, la familia unei rudenii de-a soţului, unde se îndrăgosteşte de fiul farmacistului, Franz Brettschneider, un şvab cu mult mai tânăr, de doar 17 ani, cu care are o fetiţă, pe Maria.

Fiind şi aici în nesiguranţă, merge la Leopoldsdorf, ca menajeră la preotul catolic Bondar, unde se dă drept nemţoaica Berta, ascunzându-şi adevărata identitate. Siluită fiind de acest monstru cu sutană în repetate rânduri, fuge într-o noapte când acesta nu e acasă, ajutată fiind de o ţigancă, Marica, şi de nepotul acesteia şi ajunge în Maramureş, la Schradenthal, la săsoaica Katharina Hotzberger şi soţul acesteia, Franz, familie fără copii, unde găseşte adăpost pentru ea şi Maria. Acolo lucrează la un pădurar ca menajeră şi se îndrăgosteşte de un funcţionar silvic cu care stabileşte să se întâlnească într-o zi în Szegszárd. Cum însă tocmai erau deportaţi evreii, pentru că o evreică care încercase să fugă fusese împuşcată, ca să corespundă numărul deportaţilor e luată Beila, în ciuda protestelor acesteia. Culmea e că până la urmă femeile deportate au fost împuşcate pe o câmpie, în apropiere de Tisa şi aruncate în apă…

în continuare este redată viaţa frumoasei fiice a Beilei, Maria, care şi ea are un copil din flori, păcătuind în fragedă pruncie şi care, stabilită în Germania, la Köln, unde este medic stomatolog, vine în 1965 în ţară, încercând să afle cât mai multe despre mama ei. Maria se îndrăgosteşte, în neştiinţă de cauză, tot de un „copil din flori” iar soarta face ca ei să sfârşească tragic, într-un accident de maşină, în drum spre casă.

Romanul include perioada 1925-1965 şi relatează despre locuri unde trăiau laolaltă mai multe naţionalităţi, fiecare cu obiceiurile ei. Cei care au cel mai mult de pătimit din cauza oamenilor lui Hitler şi a legionarilor sunt evreii, iar după terminarea războiului saşii sunt deportaţi în Rusia, în lagăre de muncă, spre a reface ce au stricat connaţionalii lor în timpul războiului.

Claus Stephani scrie un roman în care sunt mulţi morţi, tragic în esenţa sa. Cartea redă viaţa unei femei care trăia cu teamă, fără siguranţa zilei de mâine, de vină fiind războiul şi oamenii răi. Nu naţionalitatea face ca omul să poată fi cotat drept bun sau rău, ci omul în sine, prin felul lui de a fi, de a gândi şi de a se comporta.