Romancierul naiv și sentimental

Experienta de practicant al genului il face pe Orhan Pamuk sa fie confesiv pe alocuri, tonul pedant-stiutor al conferentiarului de ocazie fiind bine strunit. Pamuk ne reda elegant aventura romanului, plimbindu-se lejer printre autori si carti care l-au marcat. Avem o buna lectie de literatura, erudita si densa, cu multe observatii judicioase, cu optiuni subiective si fine disocieri despre arta romanului – nu o istorie a unui gen foarte popular, ci intelegerea in profunzime a acestuia. Epilogul cartii este sugestiv pentru aventura unui om obisnuit din Balcani. Este traseul existential si intelectual al unui stambuliot precum Pamuk, de a fi invitat sa conferentieze si sa predea in cele mai prestigioase universitati ale lumii.

Remarcam ca traseele intelectualitatii internationale sint altele decit cele romanești. Cei care se dedau jocului de a scrie proza au la indemina – prin Romancierul naiv si sentimental – un material nobil pentru variate meditatii naive si sentimentale.

Romancierul naiv si sentimental este foarte departe de a fi o constructie teoretica pretentioasa. Dimpotriva, cartea curge lin, captivind cititorul. Abordarea personala a autorului reuseste sa emotioneze si sa lumineze in acelasi timp.

Romancierul naiv si sentimental are darul de a lamuri, fara a teoretiza excesiv, ce se intimpla in creierul si in sufletul oamenilor atunci cind citesc sau scriu un roman. Dar marele merit al acestei carti este, in opinia mea, ca reuseste sa-si puna amprenta pe modul in care cititorul sau va intelege urmatorul  roman pe care il  va lectura.

Este vorba despre o colectie de prelegeri pe care Orhan Pamuk le-a tinut la Universitatea Harvard, dupa ce a scris cel mai recent roman, Muzeul inocentei. Pamuk dezvaluie lucruri pe care le-a simtit citind si scriind romane. Secrete de scriitor si delicateturi de cititor : „Pentru a obtine placere din lectura unui roman, trebuie sa te bucuri de actiunea de a porni dinspre cuvinte si de a le transforma in imagini mentale”.

E must read pentru oricine iubeste literatura.

In seria de conferinte adunate in Romanul naiv si sentimental (...), Orhan Pamuk vorbeste la un moment dat despre roman ca „fictiune tridimensionala”, in sensul ca ofera cititorului: 1) experiente personale; 2) cunostinte despre realitatea inconjuratoare dobindite prin propriile simturi si 3) o anume intuitie despre „sensul vietii”, cum o numea Tolstoi. Are dreptate Pamuk: „Arta romanului reprezinta indeminarea de a vorbi despre tine insuti ca si cum ai fi altul si despre altul ca si cum ai fi in pielea lui”.

Referitor la romancierul Orhan Pamuk (autodidact maturizat in Turcia anilor 1970), de retinut ar fi niste preferinte personale transformate in convingeri ferme: ca romanul este o fictiune in primul rind vizuala, nu verbala; ca, asemenea muzeelor, romanele sint facute sa arhiveze (dar nu obiecte, ci relatiile noastre cu obiectele respective); ca scrierea unui roman reprezinta arta „de a vorbi despre lucrurile importante ca si cum ar fi irelevante si despre lucrurile neimportante ca si cum ar fi relevante”. (...) Sa recunoastem, scriitorul acesta magic, labirintic si excesiv are, ca analist, o limpezime nu mai putin magica.