Blestemați

Palahniuk s-a hotarit sa dea si el o versiune a Infernului – una comica, ironica, parodica, dementa, infantilizata si cartoon-izata. Viata in iadul lui Palahniuk e ca „un desen animat Warner Bros de pe vremuri”, unde personajele sint decapitate, mutilate, aruncate in aer, dupa care se refac rapid si o iau nonsalant de la capat. Grotescul are poanta, morbidul are simtul pitorescului, populatia damnatilor – pestrita, agitata si zaluda – pare prinsa intr-un nesfirsit bilci al capriciilor.

Iadul e exact ceea ce ne-am fi asteptat de la Palahniuk: o combinatie de societate americana decadenta, de mentalitate de consum si de birocratie.

Blestemati e scris pentru placerea cititorului si nu pentru a-l agasa cu dileme universale, in ciuda temei serioase. Pina si ideile profunde sint impachetate jovial si servite cu repetitie, ca niste glume asumate la care toate lumea ride inainte sa le auda: pamintul e un loc oribil doar pentru ca ne asteptam de la el sa fie paradisul.

Cartea este alerta si plina de umor (…). In schimb sint o gramada de trimiteri la elementele cele mai cunoscute ale culturii pop americane si la ecologismul extremist care transforma cartea intr-o satira la adresa societatii atit de ipocrit-politic corecta, iar iadul subteran pare pina la urma doar un loc de joaca ceva mai mirositor.

Inteligent, insolent si pus pe harta ori de cite ori are de-a face cu conventiile de tot felul, Palahniuk se travesteste acum intr-o pustoaica de 13 ani care se trezeste in iad. Adica tocmai a murit intr-un accident de masina si-si spune impresiile despre iad si despre lumea pe care a parasit-o.

O satira de un umor negru nimicitor, intr-un un limbaj slobod, care te tine tot timpul in priza.

Nu mai deschisesem de o buna bucata de timp o carte de Palahniuk si uitasem cit de razna poate sa fie. In cazul romanului Blestemati – Damned, din 2011, publicat si de Polirom in 2012, razna e aproape un eufemism. Personajul lui are ceva de spus, apasat si retoric, si va spune orice virsta ar avea si oricit de mort ar fi.

(...) Dar asa cum banuiati, exista viata si dupa moarte. Sus sau jos. Depinde doar de ce faceti aici, pe pamint, ca sa ajungeti sa papati inghetata in lounge-ul VIP din rai cu Harriet Beecher Stowe sau Mahatma Gandhi, ori, dimpotriva, sa va scoateti ochii pentru un Kinder Pingui cu Marilyn Monroe, jos, in iad, unde e toata lumea buna. Si de la Maddy inveti, slava domnului – pardon, iar am zis cuvantul ala – exact ce sa faci ca sa iti asiguri un loc in iad, ba chiar si cu ce accesorii sa mori, ca sa iti asiguri un confort minim pe lumea ailalta.