Opere II. Proza

Editia „Gellu Naum”, ingrijita de Simona Popescu la Polirom (...), face mai mult decit sa certifice ca discutam despre un mare poet contemporan. Ea desfasoara harta unei opere complexe, cu un profil unic in literatura noastra. Ca si a unei biografii literare particulare, nelipsita de umbre si de clarobscururi, dar exemplara pentru conditia creatorului, intr-un secol sfisiat de convulsii si de totalitarisme. Editia de fata, cu alte cuvinte, ne ofera nu numai accesul la o zona mai putin cunoscuta, totusi, a creatiei lui Gellu Naum, ci si intrarea privilegiata in spatiul, pina acum, securizat al laboratorului de creatie al scriitorului.

Poetica lui Naum nu apare numai in Zenobia, ci si in celelalte bucati de proza prezente in volumul al doilea din Opere (Medium, Teribilul interzis, Castelul orbilor, Poetizati, poetizati). De fapt, Gellu Naum e poet si in proza, de unde si frumusetea absoluta a scrierilor sale: “Se vorbeste de stringeri de inima ca si cum s-ar vorbi de stringeri de miini. Sa se stringa, sa se stringa aceasta inima pina la disparitie.” (...)

O problema pe care o pun prozele lui Gellu Naum la prima lor retrospectiva integrala – Proza, ed. de Simona Popescu, Iasi: Ed. Polirom, 2012, 470 p. – este cea a codului de lectura potrivit. Cum citim proza avangardista, in ce fel procedam cu antiliteratura? [...]

Poeta ea insasi, nu doar exegeta cu expertiza ferma in mostenirea lui Gellu Naum, Simona Popescu nici nu absolutizeaza, caci ar fi greu sa se recurga la asa ceva in fata prozei lui Naum, care se metamorfozeaza continuu, cind in aforistica, cind in poem, cind in excurs bibliografic, cind in proza prozaica (dar nu si banala, monotona). Domnia Sa da numai intilnire cititorului intr-una dintre incaperile de lectura ale gellunaumisticii, intinzind o mina amicala celor dezorientati de originalitatea si forta de seductie a universului autorului. Nici nu se poate face altceva in fata unei productii unde fiecare volum [...] aduce, de fiecare data, altceva.

Unul dintre evenimentele editoriale de prim plan ale anului 2012 [...] il constituie aparitia volumului al doilea din „operele” lui Gellu Naum, care aduna la un loc scrierile in „proza” ale acestui autor pe cit de iubit, pe atit de neinteles si de minimalizat de cititorii „profesionisti” ce-si zic „critici”. Meritorie in toate privintele, editia critica intocmita de Simona Popescu (ea insasi o personalitate iesita din rind, configurata parca dinadins in raspar cu profilul standard al scriitorului de succes din zilele noastre) respecta dorinta ultima a poetului, de a ramine in memoria cititorilor sai exclusiv prin textele „suprarealiste”.

Pe Gellu Naum nu ni-l putem imagina decit fericit. Chiar si in cea mai neagra tristete.

Literatura lui Gellu Naum este una traita, asa cum este si actul lecturii (poetul declara ca din ceea ce citeste nu retine decit stari) – un tarim al devenirii si salvarii fiintei, procese conexe, raportate in special la interior si rasfrinte in necesitatea „incendierii” limitativului, a cliseului osificant, a privirii superficiale, care nu permite aflarea adevarului din propria fiinta, revelarea miracolului lumii interioare, accesul la o „inaltime nemaipomenita”, la uitatele sau neglijatele „vaduri din noi”, intoarcere la starea de „primitivitate” autentica a fiintei. Pentru poetul suprarealist, literatura e alchimie, „lucrare a omului cu sine” (Simona Popescu), un pergament facut din propria piele, Gellu Naum echivalindu-si de timpuriu viata cu poezia in care avea o incredere nemarginita si in care vedea „singura sansa de salvare ca specie umana”.