Marea trecere

Dorintele oamenilor nu sint facute sa fie duse la indeplinire, mai ales atunci cind ele apartin unui adolescent si, mai presus de toate, cind se bazeaza pe bunatate. Dorintele oamenilor care se bazeaza pe bunatate sint din start sortite esecului. Cel putin in partea asta de lume (…).

Experienta lecturii unui roman de McCarthy e intotdeauna rascolitoare. Lucruri care nu ar trebui sa se intimple se intimpla, oameni care nu ar trebui sa existe exista, iar universului nu pare sa-i pese. McCarthy nu e primul (si probabil nici ultimul) scriitor care ne spune asta, insa e poate cel mai convingator.

McCarthy securizeaza cartile sale (...) de ridicolul implicit al modernitatii. Lumile vechi pe care le pune intr-un conflict din start pierdut cu noul, cu prezentul, nu pierd pe macar un singur plan: nu exista penibil, marea spaima a contemporaneitatii. Dintre marii scriitori, putini isi asuma stergerea de pe fata pamintului a privirii cinice, a ironiei ieftine, a satirei. Oamenii lui McCarthy nu sint iertati de nimic, de gloante, de tavalugul foametei si al saraciei, de cruzimea semenilor. Dar sint iertati de ironie. E mare lucru.

Mai bine un Dumnezeu necrutator, de Vechiul Testament, decit unul ironic, vesnic surizator, asta e religia McCarthy.

Marea trecere este un roman complex al Americii, cu miturile ei, cu ceea ce frontiera inseamna cu adevarat, cu o poveste care exprima realitatea din sufletul Omului. Asa cum am mai spus, bucuria, durerea, iubirea, nu sint exprimate prin personaje propriu-zis, ci prin ceea ce nu se spune, dar se reflecta, prin jocuri de oglinzi care redau imagini rasturnate, printr-o folosire a unui limbaj mitic pentru a reda o realitate nu atit de indepartata, si prin ceea ce T.S. Eliot numea objective correlative. E un roman care se simte in primul rind, a carei tristete si solitudine aminteste de versurile lui Johnny Cash, care incearca sa redea inexplicabilul, ceea ce nu se poate reda, o filosofie, o lectie de istorie personala si de viata.

John Grady poseda o cunoastere straveche a lumii, transmisa prin ghirlandele mitocondriale. Billy Parham cauta sensul vietii in experienta. Gesturile lui, captate poetic, urmeaza un tipar si slefuiesc indeminari iesite din comun. Ii rasar in cale figuri pitoresti si banditos, gaseste ospitalitate in colibele sarmanilor, se alatura unor caravane descinse dintr-un decor imposibil de uitat, pe care l-as numi, gratie tulburatoarelor piese contrastante, western medieval.