Cartea șoaptelor (ediţia a II-a, de buzunar)

Cind am scris Cartea soaptelor stiam ca despre secolul XX, in felul acesta, nu se scrisese destul. Cartea soaptelor este o carte despre armeni, dar este si o carte despre romani, despre evrei si nu numai. Este o carte despre secolul douazeci, cu razboaiele sale mondiale, cu masacrele si gropile sale comune, cu ideologiile si asupririle sale. Dar nu numai. Fiecare loc, fiecare timp, fiecare neam are o Carte a soaptelor. Ea se traieste, trebuie doar povestita.

De altfel, cred ca acestea ar fi preconditii ale romanului: sa scrii despre intimplari, teritorii ori obiceiuri mai putin cunoscute, dar pe care tu sa le cunosti foarte bine.

[...] Si inca ceva. Romanul este o carte unde nimic nu este spus pina la capat. Romanul nu pune concluziile. Concluziile omoara arta. Romanul este doar un martor, o marturisire. Sentinta o da cititorul, el este judecatorul. De aceea, chiar si aceeasi carte e de fiecare data altfel, dupa cum diferiti sint, intre ei, cititorii.

Lepadindu-se de eu, socotind ca povestitorul e doar o „prezenta intimplatoare”, deoarece in lipsa lui eposul tragic ar fi decurs la fel, Varujan Vosganian cinsteste sacrificiul neamului caruia ii apartine prin sacrificarea orgoliului de creator. Impersonalizarea aceasta e modul d-sale impresionant de jertfa. Cartea soaptelor: o opera de temelie a prozei noastre contemporane.

Spuneam, scriind despre exceptionala Carte a soaptelor, ca se vad in tesatura ei unica si expresiva urmele unei excelente colaborari a mai multor instrument(ar)e din zestrea lui V.V. Poetul a adus in carte ritmarea prelunga, cu accente de iamb fundamental, valeryan, dar si vitralierea punctelor cheie ale romanului inspre omenescul fragil si vibrind. Politicianul a strunit, cu diplomatie si stiinta a relatiilor cu oamenii, toate acutele istoriei cu pagini negre, a sa si a neamului sau, a neamului omenesc. Matematicianul a supravegheat constructia, asa incit, daca am desfasura pe un plan (virtual) cartea si i-am numara nodurile, retelele, suprafetele intersectate, unghiurile, am descoperi o impecabila geometrie, comparabila cu cea pe care o deslusim geometrizind tablouri de maestri. Finantistul a controlat cu o balanta stricta dozele de interioritate, cantitatea de descriere de sine si de altii, a ales sa echilibreze conturile fictiunii si ale realitatii – ambele fiind interpretari, in cele din urma –, sa reduca, sa inmulteasca, sa ridice la putere pentru a ajunge la cel mai rotund si mai nerisipitor dintre mesaje. In fine, armeanul a vibrat altfel, mai fin si mai lucid, la alteritate, la conditia de strain in propria tara (resimtita cu egala intensitate de romanii sub vremuri), la singuratatea in multime. A stiut sa vada mai atent ce anume a primit, ce anume i s-a luat.