Curcubeie (vol.I si II)

Descriere

Popasuri ale tineretii mele (volumul I)

Patrick Leigh Fermor: Viata lui Matila Ghyka a insemnat o succesiune excitanta si poate contradictorie, dar de fapt - si dincolo de aparente - de incarnari armonioase ce se completau una pe alta. In Curcubeie, el aminteste, privind dojenitor amuzat in urma, ca in tinerete avusese ambitia sa devina un "om complet" al Renasterii, asemeni lui Pico della Mirandola. In ciuda rezervelor sale, a ajuns exact asa. Viata i-a fost o succesiune de sinteze: romantic cu clasic, ortodoxie cu catolicism, matematica si poezie, geometrie si electronica, fizica si estetica, ceremonii si viata boema, reactii ereditare si liberalism dobandit, gandire intemeiata pe studiu si teze stiintifice, cu noutati, ecuatii in forma de sonete, precizia exegezei tehnice si filosofice, cu fascinatie pentru alchimia incantatorie si subconstienta a limbajului, emotie si analize, magic si ratiune, visuri si logica. Am dreptate - ma intreb - sa aflu in aceasta insiruire de antiteze reconciliante, ce se poate diversifica legatura unica intre doua extreme caracteristice? Sa fie intalnirea si interactiunea lumii fluide, hiperboreene a Moldovei cu claritatea luminoasa si precizia Frantei?

Fericit ca Ulise... (volumul al II-lea)

Matila Ghyka: Paul Valéry mi-a permis sa pun in prefata la Nombre d’Or o foarte frumoasa scrisoare, bogata in intelesuri, trimisa dupa ce a aparut Esthétique des Proportions. Am fost foarte mandru, desigur, sa-mi vad numele alaturat celui al contemporanului pe care il admiram cel mai mult. Afectiunea mea pentru Paul Valéry era poate mai abstracta decat cea resimtita pentru Fargue. Cu el simteam ca am privilegiul de a fi langa un geniu la fel de universal si de puternic ca Platon, fara ca din aceasta cauza relatia cu el sa devina apasatoare sau obositoare, deoarece era, asa cum am lasat sa se inteleaga, la fel de firesc si de bine dispus ca si Fargue. Ca si acesta, se bucura de dulceata si de frumusetea vietii din plin, dar cu un dram de melancolie datorat unei stari de spirit filosofice, care-l facea sa perceapa vanitatea onorurilor si a succeselor. In ciuda scepticismului lui, dragostea ii parea a fi, in lumea iluziilor, iluzia cea mai valabila ("chiar sclipirea unui san gol ivit din camasa"). Ca si Mallarmé, visa un ideal feminin aproape irealizabil; ca si la maestrul si precursorul lui, acest ideal inchidea in el un amestec de curatenie trufasa si senzualitate, ca reflectari ale arhetipului feminin ce-i obseda pe amandoi maestrii.