Lemur

Descriere

Lemurii, in mitologia romana, erau voci ale spiritelor. Lemur este personajul principal al lumii recreate de Andra Rotaru, dar nu este doar o voce a spiritelor, ci, metamorfozat in cutie vie de rezonanta a tuturor sunetelor care il inconjoara, traieste experiente fabuloase. El va empatiza si va reactiona surprinzator in concordanta cu acestea. Nascut din respiratia cuvintelor, Lemurul este aceea fiinta stranie ascunsa in fiecare poem. „Nu stiu decit atit: ca acest Lemur a aparut cam in acelasi timp si pe alocuri intrepatruns cu propriul meu spectacol Lamur (Lamur – The most beautiful I can), intr-o perioada care s-a soldat cu doi morti – sau poate mai delicat spus disparisii fizice si vreo alte doua psihice (sau nu stiu cum sa le zic mai bine) a patru dintre personajele implicate in poveste (povesti). Si in acea perioada, primul a fost lemurul.” (Ana Catalina Gubandru – coregraf, performer) „Lemurul danseaza in ritmul anorganic al cuvintului rostit. Miscarea sa materializeaza vocea si, in felul acesta, ni se adreseaza prin articulasia unui corp clar si peren, dincolo de un registru simbolic. Am incercat sa reproduc prin dans poezia Andrei Rotaru. Daca fundamentul colaborarii noastre este reproducerea sunetului poetic prin coregrafie, atunci ma simt devotat sunetului. Daca nu sint complet transformat de acest sunet, atunci improvizez minat de corpul devenit spectacol.” (Robert Tyree – coregraf, performer) „Cine este eu in aceasta carte? Cine este tu? Cine sint noi? Sau: exista cu adevarat eu, tu, noi aici? Cu fiecare pagina pe care am parcurs-o, mi-am dat seama ca numarul intrebarilor creste, iar cel al posibilitasilor de raspuns scade. Se intimpla la fel ca in pintecele chitului: e prea mult intuneric ca sa se mai poata intrezari vreo iesire. Si nici nu stiu daca eu, tu, noi mai vor sa iasa. Uitati-va de ce: „te vad intr-o lumina albastra ca si cum ai aprins/ o lanterna sub tesuturi./ stinge-o, e prea multa frica”. Poezia din acest volum este cutremurare pura si nu permite tonurile moi si caldute.” (Ioan Es. Pop)