Timpul de munca si de odihna in dreptul national si dreptul Uniunii Europene

Descriere

Prezenta lucrare supune unei analize temeinice şi amănunţite atât în planul dreptului românesc, cât şi în cel comparat o temă dintre cele mai ofertante atât sub aspect ştiinţific, dar şi practic, respectiv timpul de muncă şi de odihnă al salariaţilor.
Din punct de vedere structural, lucrarea integrează în mod coerent analiza dispoziţiilor Codului muncii, a unor legi speciale derogatorii, aspecte de drept comparat, de practică judiciară naţională şi europeană şi de examen al literaturii juridice în materia supusă analizei. Dreptul românesc este analizat din perspectiva modului de transpunere a Directivei 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de muncă, dar şi a modalităţilor de transpunere a prevederilor directivei în alte sisteme de drept, precum şi prin prisma practicii în materie a Curţii Europene de Justiţie.
Identificarea unor constante de reglementare a timpului de muncă şi a timpului de odihnă, în evoluţia dreptului românesc al muncii, poziţionarea soluţiilor româneşti în contextul celor pentru care s-a optat în alte sisteme de drept, raportarea dreptului românesc la cel european, în încercarea de subliniere atât a temelor incomplet sau insuficient transpuse, cât şi a reglementărilor mai protective întâlnite în sistemul nostru de drept, faţă de cele la care ne-ar fi obligat legiuitorul european – constituie preocupările centrale ale prezentei lucrări.
Prezenta lucrare îşi propune o analiză în detaliu, atât în planul dreptului românesc, cât şi în cel a dreptului european a unei teme care constituie subiectul unor dezbateri inepuizabile la nivel european, respectiv timpul de muncă şi de odihnă al salariaţilor.
Importanţa temei supusă analizei rezidă din necesitatea reglementării echilibrate a raporturilor juridice de muncă, cu privire specială asupra timpului de muncă şi a timpului de odihnă, asigurarea stabilităţii acestor raporturi, a drepturilor si obligaţiilor angajatorilor si salariaţilor, prezentând atât un interes general, cât si unul particular, deoptrivă pentru angajatori si salariati. Satisfacerea exigenţelor actuale ale organizării timpului de muncă, în corelaţie cu timpul de odihnă, impune pe de o parte negocierea colectivă, şi pe de altă parte, asigurarea unor repere legale minime sau maxime, care să garanteze protecţia sanătăţii si securităţii salariaţilor.
Dispoziţiile dreptului intern sunt analizate atât la nivel teoretic, cât şi practic, din perspectiva modului de transpunere a Directivei 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de muncă, dar şi a modalităţilor de transpunere a prevederilor directivei în alte sisteme de drept, precum şi prin prisma practicii în materie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Un capitol distinct al lucrării este dedicat prevederilor Cartei sociale europene revizuită şi deciziilor relevante pronunţate de Comitetului European de Drepturi Sociale.
Abordarea uneori critică a diverse soluţii jurisprudenţiale, precum şi a prevederilor legislaţiei interne au determinat formularea unor propuneri de lege ferenda în vederea îmbunătăţirii reglementărilor actuale şi, totodată, în scopul alinierii lor la imperativele normelor Uniunii Europene.
Printr-o abordare echilibrată atât la nivel teoretic, dar şi practic al subiectului supus analizei, prezenta lucrare se constituie într-un veritabil instrument de lucru adresat atât teoreticienilor, dar în egală masură şi practicienilor, putând constitui totodată un veritabil manual didactic.