Dimensiunea fantasticului in opera lui Vasile Voiculescu

Descriere

Lucrarea cu titlul Dimensiunea fantastică a operei lui Vasile Voiculescu se vrea a fi un studiu constituit din dorinţa de a repune în circulaţie o operă autentică, în speranţa că îşi va reîntâlni cititorii şi va stârni din nou interesul criticii literare contemporane, că se va înfăptui miracolul redescoperirii acestui mare autor. „Miracolul se defineşte, în afară de orice misticism, ca un fenomen ale cărui cauze sau resorturi ne scapă, oricât ne-am strădui să le surprindem.(...)...la Voiculescu, legile naturale ale creaţiei, s-au răsturnat. Pe măsură ce omul părea că «se pleacă sub povara anilor», creatorul prindea puteri noi, însumării experienţelor de viaţă adăugându-se şi cele artistice, de un nivel foarte înalt de expresie, într-o adevărată erupţie vulcanică de poezie, în versuri şi în proză.” Critica actuală nu mai pare atrasă de universul de vrajă şi mit al lui Voiculescu, de structurile arhaice şi de universul fabulos pe care proza sa ni-l dezvăluie. Chiar dacă poezia lui Voiculescu a stârnit interes încă de la apariţia primului volum de versuri (Poezii) în 1916, chiar dacă despre poetul Voiculescu s-a vorbit destul de mult, nu acelaşi lucru se poate spune despre prozatorul Voiculescu, în ciuda faptului că povestirile lui „sunt opera unui prozator perfect stăpân pe mijloacele sale şi care nu datorează aproape nimic poetului.” Povestirile au fost, însă, o surpriză pentru cercetătorii literaturii şi din alt punct de vedere. Ele au apărut într-un moment „de declin al povestirii de formă tradiţională, înviind modele îndepărtate şi negăsindu-şi asemănare în proza contemporană.” Criticii literari ai vremii au încercat să găsească unele similitudini, unele analogii tematice, structurale sau expresive între proza lui Voiculescu şi cea a lui Hogaş („De Hogaş, cititorul îşi aminteşte când Voiculescu descrie muntele...”) sau a lui Sadoveanu: „evocarea străvechimii,a unei arhaităţi ce ne vorbeşte de începuturile lumii, îl face pe drept asociabil cu Mihail Sadoveanu.”

Se poate, de asemenea, afirma că dacă proza voiculesciană a fost destul de puţin analizată, un studiu asupra limbajului prozei narative lipseşte cu desăvârşire, cu toate că o

astfel de cercetare ar fi extrem de utilă, având în vedere ponderea însemnată a cuvântului încărcat de sugestii simbolice în ansamblul acestei creaţii. în aceste condiţii, un astfel de demers care să aşeze accentul asupra studiului expresiei artistice, asupra straturilor şi structurilor lexicale şi asupra elementelor stilistice ale operei este perfect întemeiat, justificat şi de importanţa operei lui Voiculescu şi, în acelaşi timp, motivat de necesitatea cunoaşterii în profunzime a resurselor şi mecanismelor generatoare ale discursului narativ.

Scriitorul însuşi şi-a exprimat preocuparea de a cunoaşte cât mai detaliat lexicul popular şi, în general, resursele stilistice, expresive ale literaturii populare: „Eu m-am ocupat îndeosebi cu vocabularul muntenesc, mai ales cu cel păstoresc. în zilele noastre, limba populară suferă un proces de alterare prin civilizaţie la ţară. Cântecele de mahala pătrund zilnic, pătând grotesc albul imaculat al graiului nostru. Nimeni nu poate fixa maicu succes limba care curge ca o apă vie, decât scriitorul”. Scriitor cu resurse lexicale şi stilistice complexe şi diversificate, V. Voiculescu este unul dintre scriitorii români exemplari pentru literatura secolului XX, astfel

încât prezenta lucrare este rezultatul unor preocupări şi cercetări asidue, propunându-şi să contribuie, cu resursele sale, la mai buna cunoaştere a scriitorului Vasile Voiculescu. Dincolo de referinţele teoretice şi critice, lucrarea valorifică, în spiritul originalităţii şi al noutăţii, investigaţii şi analize proprii ale diferitelor paliere ale creaţiei voiculesciene.

Noutatea cercetării a reprezentat-o studiul limbajului prozei lui Vasile Voiculescu. Din această perspectivă, considercă elementul de maximă originalitate al prozei voiculesciene este reprezentat de manifestările unei virtuozităţi stilistice, expresive care se concretizează în primul rând la nivelul limbajului artistic, dar şi la nivelul unor structuri tematice, expresive şi semantice cu caracter de recurenţă, care conferă, aşadar, individualitate acestei opere.

Pentru atingerea acestui obiectiv, am recurs la investigarea limbajului prozei lui Voiculescu, dar şi la explorarea structurilor arhaice şi mitice care conferă substanţă

narativă povestirilor, regăsindu-se, însă, în parte, şi în poeziile voiculesciene.