Ochiul cosmologic

Seria de autor Henry Miller [...] continua cu Ochiul cosmologic care devoaleaza cititorilor romani trasaturi mai putin cunoscute ale acestui complex scriitor american.

Henry Miller publica Ochiul cosmologic in 1939, dupa ani buni de sedere (si de aventuri) la Paris. In fond, nu ar fi nici primul, nici ultimul scriitor cu necazuri cotidiene si editoriale – la Paris scrie citeva carti importante, care vor isi gasi cu greu un editor – sau cu necazuri amoroase, povestea iubirii lui cu nabadaioasa Anaïs Nin fiind deja de notorietate.

Nota autobiografica din coada cartii – in acelasi ton de om vivace si mereu atent la viata din jur: „Scopul meu in scris este sa creez o REALITATE mai cuprinzatoare”, spune Miller. Care nu crede in fantosele „civilizatiei” (ghilimelele ii apartin), ci in valorile – simple si autentice – ale omului. De ieri, de azi, dintotdeauna.

Ca si celelalte volume de eseistica ale debordantului, neobositului, provocatorului Henry Miller, Ochiul cosmologic este un amestec fascinant (si ametitor) de genuri si stiluri, nota confesiv-anecdotica predominind totusi, ceea ce imprima culegerii un vadit caracter intim.

Intr-adevar, nimic din ce se petrece in lume nu pare sa-i scape artistului („ar trebui sa ne purtam ca si cum ne-am afla cu adevarat in lume!”, zicea Breton), e conectat la tot, sublim si grotesc deopotriva, si indiferent despre ce-ar scrie/vorbi, Miller scrie/vorbeste cu patima, cu pofta, implicindu-se total in subiect, luindu-l si intorcindu-l pe toate fetele, epuizindu-l si nu lasindu-se epuizat de acesta. Adeseori, americanul socheaza prin franchete, prin lipsa oricaror inhibitii, adeseori ai impresia ca scrie parca sub efectul unor narcotice, adesea ni se prezinta parca prea bombastic, prea sigur pe sine, dar niciodata nu-l simti fals, cautat, artificial. Intr-adevar, atit de reala e scriitura sa, atit de intensa si de vie, incit iti dai seama ca Miller nu minte niciodata. Greseste, cu siguranta, dar de mintit nu minte.

Ochiul cosmologic de Henry Miller este o carte pe care trebuie sa o citesti daca vrei sa arzi etapele vizionarii unor filme suprarealiste sau lecturarii clasicilor precum Joyce, H.D. Lawrence si altii – parerile lui Miller sint respectate si frecvent citate.

Prin Ochiul cosmologic am vazut un alt Henry Miller. Nu mai este strengarul cabaretelor si colectionarul fanteziilor burlesti din cartierul placerilor stridente, pe care l-am descoperit in Zile linistite la Clichy. Alcatuit dintr-un puzzle vizionar, Ochiul cosmologic reuneste obsesiile si fetisurile (de asta data) literare si cinematografice din perioada in care scriitorul s-a lasat in voia Parisului efervescent, aflat poate in cea mai frumoasa perioada artistica din istoria sa. Cititorul obisnuit sa gaseasca un Henry Miller fara pudoare, fascinat de libertatea gasita intr-un Paris hotarit sa nu refuze scriitura plina de acel erotism fatis, va fi uimit sa descopere o varianta mai cizelata. Este un Henry Miller capabil sa analizeze noile curente artistice din Europa, mai ales dupa intalnirea cu Anais Nin si proza ei indrazneata sau cu filmele inspirate din pictura suprarealista.

Pentru cititorii aflati pe urmele unui artist in orasele considerate o emblema a creatiilor sale, Ochiul cosmologic este un ghid excelent al Parisului, luat cu asalt de inovatori si de artisti damnati, si al New York-ului personal. Henry Miller ti le va prezenta asa cum numai un strain pierdut o poate face. Din cind in cind realitatea il oboseste, de aceea prefera destainuirile avind un iz neverosimil, suprarealist, asemenea unui delir cosmaresc imaginat. Asadar, sa nu te mire usurinta prin care pasajele autobiografice aluneca spre fragmente narative cu tenta experimentala, fara inceput si punct final, dar pline de-un lirism incandescent.