Visătorul

Pe masura ce scria si citea cu voce tare din carte, McEwan s-a gindit sa renunte la redutabila traditie britanica a cartilor pentru copii si, in loc, sa scrie o carte pentru adulti despre un copil, intr-un limbaj pe care sa-l inteleaga copiii. Subiectul devine imaginatia insasi, iar metamorfoza, indicata si in motto-ul preluat de la poetul Ovidiu, una din temele cartii.

Ian McEwan odata trecut de 60 de ani simte si el nevoia unei re-copilariri si ne da un roman aparut chiar in 2012. Un roman? Este, de fapt, un poem in proza subtirel si fin ca o aripioara de libelula.(...)

Un autor care stie sa cultive estetic ideea de oroare, oroare morala. De aceasta data, isi spala pacatele in aceasta visatorie de pustan.

… surpriza o produce seria „Junior” (in Biblioteca Polirom), initiata din nevoia de a pastra autorii consacrati si cu titlurile dedicate celor tineri, si, as adauga eu, de a-si creste cititorii pentru formulele propuse in colectie, ca roman istoric, proza scurta etc. Sint mari autori in deschiderea colectiei, care se intorc la alta virsta, urmati de autori noi, debutanti. (…)

Visatorul (trad. Dana Craciun, 168 pag.) aduce revelatia unui Ian McEwan fascinat de misterele copilariei, intr-o serie de sapte povesti, formind un ciclu plin de poezie.

Aceasta cartea trebuie citita de fiecare copil, de fiecare tinar, de fiecare matur si de fiecare virstnic, pentru ca in nici doua sute de pagini si putine ore de lectura, ne vom reaminti – daca am uitat pina la acest moment – cine am fost, cine am ajuns, la ce am visat si cum de am incetat sa mai visam (unii dintre noi). Si cum trebuie sa ii intelegem pe copii si nevoia lor de visare! (...) Cartea aceasta a fost pentru minte ca o pilula magica, care a reusit sa ma spele pe dinauntru de funinginea cotidiana asezata peste copilul visator din mine.

O carte pentru copii si pentru parinti, ca sa se poata intelege unii pe altii. Dintotdeauna am fost preocupata de incapacitatea adultilor de a comunica cu copiii. De parca ei n-ar fi fost niciodata copii, de parca ar fi amnezici, de parca nu stiu ce…

Dar citind cartea asta, am reusit sa ma pun si in pielea parintilor care nu inteleg, sau care cauta niste cai optime de supravietuire. Da, saracii adulti, au si ei problemele lor, poate n-ar fi rau ca si copiii sa-i inteleaga putin…