Amantul Colivăresei (ediție de buzunar)

Haotica, strabatuta de miscari browniene, lumea imaginata de Aldulescu i se infatiseaza cititorului intr-o concretete surprinzatoare. Autorul percepe cu acuitate reliefurile, nu ignora nici unul dintre detaliile care ar putea fi semnificative si, de altfel, pare ca refuza exclusivitatea prim-planului, laolalta cu nesocotirea arrière plan-ului, a decorului, a fundalului, a secundarului – pentru ca totul poate deveni, in anumite conditii, relevant, iar etichete precum „important” si „neimportant” sint simple conventii. De aceea, prozatorul staruie indelung asupra unor amanunte ale cadrului, descriptia atingind de foarte multe ori virtuozitatea; si de aceea fizionomia personajelor sale secundare, ba chiar si a celor episodice, este adesea la fel de atent examinata si de expresiva ca a personajelor de prim-plan. Fata de oameni si lucruri, autorul manifesta deci o atitudine „democratica”, la radacina careia distingem o filosofie si, implicit, o conceptie asupra literaturii, a-ierarhica si anti-autoritara. Potrivit acesteia, nu exista subiecte „majore” si „minore”, nimic nu e de dispretuit – oamenii marunti si intimplarile lor nespectaculoase, de exemplu. De aici si predilectia autorului pentru explorarea marginalitatii.

Cititorul ideal pe care-l am in minte cind scriu, sint eu. Suna narcisist intrucitva, dar se pare ca-i singura solutie. Scriind ma citesc, ma recitesc apoi corectindu-ma si continui sa ma recitesc rescriindu-ma, pina dincolo de limita satietatii.

Radu Aldulescu e un romancier cu calcatura grea si un stil inconfundabil. Nimic nu poate fi extras din Amantul Colivaresei pentru a fi plasat in alte contexte si ansambluri compozitionale. Masiv si marunt batut in pagina, romanul, desfasurat pe spatii ample, se tine la nivelul fiecarui fragment. Cu cit derularea evenimentelor capata viteza, cu cit centrifuga fictionala tinde sa imprastie faptele in toate directiile, cu atit se fac mai bine observate un ritm al naratiunii si o coerenta a ei.