Spectrul lui Alexander Wolf

Surprizele vin din literaturile europene, de la autori cu opera incheiata: Spectrul lui Alexander Wolf de Gaido Gazdanov, o capodopera a prozei ruse ce a cucerit cititorii cu decenii in urma, prin jocul cu obsesia si imaginatia in buna traditie a fantasticului.

Muzical si hipnotic, textul lui Gazdanov poseda carnatia catifelata si ucigasa a filmului noir. Cadrele se succed cu o viteza schimbatoare, iar enigmele se dezvaluie, treptat, ca intr-un joc de carti indelungat si nocturn. Vocea lui Gazdanov este o voce a noptii si a mortii.

Capodopera sa poarta amprenta acestei existente frinte si reinventate, departe de Rusia natala.

Am citit recent una dintre cele mai originale si fermecatoare carti ale unui autor rus. Este vorba de Spectrul lui Alexander Wolf, de Gaito Gazdanov, aflat, cred, la prima aparitie in limba romana. Un roman de atmosfera excelent, scris intr-un stil alert, neobisnuit de contemporan (a fost publicat in 1948), si beneficiind de o traducere excelenta, cartea aceasta ne demonstreaza inca o data ca cel putin una din manifestarile talentului in literatura este sa poti nara firesc lucruri dintre cele mai nefiresti.

Romanul Spectrul lui Alexander Wolf imbina traditia clasicilor din tara lui Gazdanov, capabili sa contureze portrete ferme si adinci, dupa indelungate observatii, si tehnica naratiunii la persoana I, ca instrument de incizie in psihicul uman, considerata avangardista la inceputul secolului trecut.

Roman parizian nocturnal, prin decorul si atmosfera vag descrise (dar cu citeva episoade foarte bine conturate, cum este, spre exemplu, partida de box), Spectrul lui Alexander Wolf este un mic roman existentialist turnat intr-un scenariu detectivistic de un apasat psihologism si cu multe tuse lirice. Un existentialism noir la propriu si la figurat se releva a fi acest cvasi-policier reflexiv si senzual, cu discurs psiho-metafizic despre soarta si moarte, despre iluzia dragostei si felul in care ne raportam la propria mortalitate. Borges ar fi venerat acest roman care pune in joc obsesia si imaginatia si care ridica, in fond, problema relatiei dintre existenta, hazard si fatalitate, dintre sens si intimplare, dintre regret si vointa, dintre scopul vietii si rolul mortii, caci, asa cum se intelege si din fragmentul de mai jos, crima apare drept singurul mod de a interveni in desfasurarea impenetrabila si inexorabila a existentei si, implicit, de a o stapini. Protagonistul are discursul unui filozof care chestioneaza permanent conditionarile existentei umane aflate mereu sub spectrul mortii (e invocata istoria crimei primordiale a lui Cain), aceasta fiind si semnificatia titlului, caci Alexander Wolf este si ramine, de la un capat la altul al cartii, imaginea mortii.