Escapada

Escapada este un volum mult mai consistent, care marcheaza o evolutie si reuseste sa creeze un contur psihologic tip al personajelor sale, dar si, indraznesc sa spun, al autoarei in sine. Sint in volum 19 povestiri care decupeaza din destinul protagonistei/protagonistului un moment nu neaparat crucial, ci situat in proximitatea temporala a unui asemenea eveniment. Lavinia Braniste evita spectaculosul evenimential, dar il anticipeaza sau ofera datele din care cititorul poate deduce ca ceva s-a intimplat.

Din cind in cind se intimpla ca dintre povestile care trec pe linga mine zi de zi una sa nu-mi dea pace. Mi se insurubeaza in minte un personaj sau un loc sau o replica si nu se da dusa pina cind in jurul ei nu reusesc sa construiesc un text. (...) Escapada e o carte care m-a salvat intr-un fel, fiindca a venit intr-un moment in care toate erau la pamint pentru mine. Simteam ca trebuie sa mi se intimple ceva bun si asta era lucrul cel mai la indemina si cel mai in puterea mea, asa ca am decis sa adun textele din ultimii trei ani si sa pun cap la cap o carte.

Ceea ce caracterizeaza proza scurta a Laviniei Braniste este aparenta lipsa a unui final, a unei finalizari certe a actiunii, astfel incit cititorul mai putin atent sa fie multumit. Este acelasi gen de tipar pe care il regasim in acele filme de arta, ca sa facem o paralela cu cinematografia, in care totul este perfect, iar finalul este deschis, ambiguu. Aceasta determina adevaratii spectatori sa isi puna intrebari mult timp dupa finalul filmului, iar spectatorii de duzina sa fie nemultumiti. In privinta mea, mi-a placut faptul ca fiecare povestire a autoarei m-a determinat sa inchid pentru moment cartea si sa ma intreb: ”Oare ce s-a intimplat cu personajele?” (...) Este sincera, simpla si oarecum minimalista, aproape sigur inspirata din realitatea imediata, din ceea ce tinara scriitoare a trait si simtit. (...) Pina atunci, marturisesc faptul ca Escapada mi-a adus in prim plan o multime de povesti frumoase, reale, apropiate oricarui cititor. Dar, in acelasi timp, mi-as dori un pic mai mult, o poveste dezvoltata (fiecare povestire din volum are capacitatea necesara de a fi dezvoltata), care sa ma apropie mai mult de personaje...

Escapada Laviniei Braniste este prima carte de proza cu adevarat buna a acestui an.

Poate prima, cea cu profesorul la scoala particulara. Dar de fapt nu stiu daca a dat tonul sau pur si simplu e una dintre cele care-mi plac mie. Imi place adica in sensul ca a iesit ok. A fost si printre primele scrise dupa 5 minute si am sitit atunci ca ce urmeaza o sa fie un pic altfel. (...) Nevoia de a scrie s-a infiltrat la un moment dat fara sa-mi dau seama cind si cum (dar e o chestiune de data recenta, oricum). Ea e acolo permanent, zumzaie pe fundal. Povestile, la fel, sint peste tot, trebuie doar sa intind mina („Trebuie decit sa-ntindem mina/ si ne murdarim cu praf din Andromeda”, zicea Silviu Gherman:) ). Restul tine in intregime de context, cum am zis mai sus, daca am energie sa m-apuc sa scriu, daca mai asteapta si altceva sa fie facut etc.