Crestinul dupa inchipuire vazut prin prisma chipului omului patristic

Descriere

Orice crestin se inchipuie pe sine evlavios in fata lui Dumnezeu si, prin urmare, vrednic de Imparatia lui Dumnezeu. Dar nu este mereu asa cum crede el si cum i se pare lui.
Exista insa inca un criteriu, de asemenea esential, pentru a dovedi dificultatea obtinerii unei „ rasplati a chemarii de sus”. Este faptul ca lumea crestina, lumea Bisericii, in cea mai mare parte a ei, a adeverit cuvantul ipotetic al Domnului: „Daca sarea se va strica, cu ce se va sara” pamantul?
Criza care afecteaza de-a lungul timpului lumea dupa doua mii de ani de la aparitia Bisericii dovedeste ca sarea s-a stricat cu mult inainte si in proportie mare. Cei mai multi crestini suntem, in aceasta lunga perioada, crestini dupa inchipuire. Lumea crestina a parcurs viata ei ecleziastica si duhovniceasca cu inchipuirea asa-zisei autoconstiinte crestine a ei. A cazut in amagirea autodeterminarii si a autonomiei modului de traire crestina!

De-a lungul secolelor, s-a auzit deseori plangerea omului patristic: „De aceea fiii zilei si ai luminii au devenit fiii noptii si ai intunericului”. „Cat de tare s-au intarit inimile noastre, ale celor care nu ne mai temem de Tine… ne-ai lepadat pe noi amagirii”