Prietenul de la Belgrad. Intalnirile Ceausescu – Tito. Documente (1966-1970)

Descriere

1966, decembrie:

N. Ceauşescu:

Trebuie să vă spun cinstit – şi o să mai avem ocazia să mai discutăm – a fost o perioadă când şi noi am făcut destule greşeli şi priveam greşit anumite probleme. Aveam încă multe iluzii sau concepţii idealiste despre ceea ce ar trebui să fie relaţiile între ţările socialiste şi ceea ce înseamnă comunismul. Viaţa însă a dovedit că e mai tare decât anumite iluzii sau înţelegerea idealistă a problemelor şi ne-a ajutat să înţelegem că pentru a ajunge la relaţii socialiste şi comuniste între partide şi între ţări este nevoie ca fiecare comunist, fiecare partid să depună activitate în acest sens, pentru că, din păcate, anumite rămăşiţe ale relaţiilor din lumea capitalistă, care n-ar trebui să existe în lumea socialistă, se mai manifestă încă, adică ţările mari, ţările puternice vor să-şi impună punctul de vedere. Asta se referă nu numai la Uniunea Sovietică, se referă şi la China şi dacă vreţi să cunoaşteţi părerea noastră, baza divergenţelor este tocmai lupta pentru întâietate.

I.B. Tito:

Aceasta vroiam să adaug eu acum. Eu am vizitat în 1956 Uniunea Sovietică. Am vizitat fabrica Putilov, în care am lucrat în 1917. în fabrică se mai aflau încă 3-4 muncitori cu care am lucrat eu atunci. Când am vorbit de la tribună, unul dintre aceştia a spus: tu, Tito, eşti un adevărat leninist. Cu mine era Bulganin, preşedintele guvernului sovietic, care nu a vrut să rămână în urma acestui muncitor şi în cuvântul său a spus şi el că eu sunt leninist. După aceea, ei au avut o şedinţă a Biroului lor Politic, în care l-au criticat pe Bulganin că m-a făcut pe mine leninist. După aceea am fost pe Don şi am aflat despre acest lucru. Cel ce îl criticase pe Bulganin că mi-a zis că sunt leninist, era Hruşciov. Eu nu m-am băgat în acest lucru, doar am spus: cine dintre voi are dreptul să aprecieze dacă sunt sau nu sunt leninist?! Eu sunt comunist cu mult înaintea voastră şi eu ştiu cel mai bine ce sunt. Eu sunt comunist, apreciez juste ideile lui Lenin, iar o apreciere definitivă ce sunt eu, nu este o chestiune a voastră. Aceasta am discutat-o în automobil, iar după aceea vreo 50 kilometri n-am mai scos un cuvânt nici unul, nici altul.