Istoria literaturii romanesti. Introducere sintetica

Descriere

Introducerea sintetica in Istoria literaturii romanesti de Nicolae lorga, volum aparut in 1929 la Bucuresti, este primul compediu de istorie literara romaneasca, prima carte in care un istoric literar incearca sa defineasca in spatiu restrans etapele si notele fundamentale ale literaturii romane prin scriitorii ei cei mai insemnati. Gestul lui va fi repetat mai tarziu de G. Calinescu, care, dupa aparitia in 1941 a marii Istorii a literaturii romane de la origini pana in prezent, va da in 1945 si o mica istorie a literaturii romane unde aceeasi materie, tratata cu lux de amanunte in prima, este vazuta din zbor si definita in formule sintetice. Compendiul lui G. Calinescu deschide calea catre intelegerea istoriei celei mari. Aceeasi este situatia Introducerii sintetice pe care Nicolae lorga o publica dupa notele stenografice luate la curs. Pana la aparitia ei, Nicolae lorga publicase Istoria literaturii religioase a romanilor pana la 1688, (1904), istoria literaturii romane in secolul al XVIII-lea (doua volume, 1901, care vor fi reluate intr-o editie revazuta si pe alocuri "larg intregita", cum zice autorul ei, in trei volume; Istoria literaturii romanesti, al carei prim volum a aparut in 1925, al doilea in 1926 si al treilea in 1933).
Acestei prime parti a istoriei literaturii romane ii va fi adaugata o alta (tot in trei volume): Istoria literaturii romanesti in veacul al XIX-lea - de la 1821 inainte. In legatura cu dezvoltarea culturala a neamului (voi. I, 1907, vol. II, 1908, voi. III, 1909). Daca recapitulam vom constata ca Nicolae lorga a dat sase volume in care sta cuprinsa istoria literaturii romane de la inceputurile ei pana la sfarsitul secolului XIX. Era cea mai impozanta tentativa istoriografica a vremii nu numai prin numarul de pagini, peste doua mii, ci si prin calitatea informatiei si a interpretarii. Ne aflam, de fapt, in fata primei istorii monumentale a literaturii romane pe care numai aparitia ei in volume separate a impiedicat-o sa fie tratata ca atare. Alta cauza sta in ecoul tiparirii volumelor urmatoare, care-si propun sa aduca la zi materia si sa trateze despre literatura romana la sfarsitul secolului trecut si inceputul celui de al douazecilea, vreme in care Nicolae lorga s-a aflat in primul plan al vietii literare, si chiar despre literatura postbelica. Continuarea s-a numit Istoria literaturii romanesti contemporane (vol. I, Cautarea formei - 1867-1890, vol. II in cautarea fondului - 1890-1934). Cartea a trezit o vie reactie prin anacronismul judecatilor de valoare fata de literatura romana moderna. G. Calinescu gasea ca este "opera cea mai bizara ce se poate inchipui", iar E. Lovinescu, intr-un lung capitol din Titu Maiorescu si posteritatea lui critica, selecteaza gafele critice comise de Iorga, intentionand desigur sa compromita pe autorul Istoriei literaturii romanesti contemporane. Valul de proteste care a intampinat aceasta istorie literara - trebuie sa spunem ca scriitorii moderni caru au comentat Istoria literaturii romanesti contemporane n-au crutat nici un mijloc care ar fi putut compromite tentativa lui Nicolae Iorga - n-a ramas fara efect nici asupra celor precedente. Singur ca o fiinta preistorica printre oamenii acelui veac, Nicolae Iorga nu si-a putut salva opera de oprobriu, in realitate, aceste ultime doua volume isi au interesul lor nedezmintit ca segmente ale intregului cladit anterior si judecate din interiorul acestei constructii ele au coerenta lor, lucru pe care nu erau dispusi sa-l descopere adversarii istoricului, oameni de orientare estetica moderna. Asa se face ca prima istorie monumentala a literaturii romane care a inceput prin a fi publicata in 1901 si a fost terminata in 1934 nu s-a bucurat de consideratia fireasca. Nicolae Iorga nu si-a reeditat intr-un singur volum masiv toate istoriile literare, literatura romana ramanand sa mai astepte cativa ani, sapte, pana la aparitia operei lui G. Calinescu, aceasta de orientare si gust modern care in cele din urma s-a impus, desi multe din judecatile ei de valoare, chiar spiritul intregii opere, au fost contestate si ele.

Nu, de cultura slavona nu va fi vorba; nu ne putem pierde timpul in aceste cateva lectii, prin care se ispraveste o catedra, cu amanunte care privesc o cultura pe care d-voastra sunteti liberi sa v-o faceti singuri.
Tot asa de putin va fi vorba de istoria tipografiei la noi. O punem de obicei in cartile noastre de istoria literaturii, pentru ca proportiile mari ale acestor carti ne ingaduie luxul de a vorbi si de tipografie. Dar acestea nu sunt lucruri esentiale. Eu imi pot inchipui pe cineva care, cunoscand istoria literaturii noastre, nu ar sti momentul exact in care Macarie Muntenegreanul, venit din Venetia, a intemeiat cea dintai tipografie in Þara Romaneasca, ceea ce de fapt nu era o fapta romaneasca. Se muta omul cu sacul lui de litere, cu scandurelele lui de presa, de acolo din Muntenegru, de unde cartea slavona se putea vinde cu mai multa greutate, la noi, unde era un centru de desfacere pentru aceasta carte; venea mesterul acolo unde i se deschideau drumuri mai largi pentru meseria lui. Trebuie sa scadem din mandria noastra nationala, in domenii unde am pus-o pe nedrept, pentru a o stramuta in alte domenii pe care nu le-am vazut pana acum. Deci, nici de tipografie nu va fi vorba aici.
Nu va fi vorba nici de latura filologica a acestei literaturi mai vechi, care nu cade in specialitatea mea; totusi imi atribui oarecare competenta de diletant in acest domeniu, desi d-voastra sunteti liberi sa mi-o refuzati si veti avea si autoritati pe care sa va sprijiniti in aceasta.
Ci voi cauta sa arat cum am creat noi deosebitele elemente din care se alcatuieste forma literara a culturii noastre nationale, opera noastra de creatiune in aceste deosebite domenii.