Rascoala / Vol. I + II

Descriere

Între Ion şi Răscoala există... numeroase puncte comune, tematice şi artistice. Pe prim-plan, continuitatea e asigurată prin persoana lui Titu Herdelea, în esenţă - prin "problema ţărănească". Răscoala începe acolo unde se terminase Ion: după eşecuri şi deziluzii Titu trece Carpaţii, pentru a-şi încerca norocul sub oblăduirea rudelor din capitală. Referiri la cele petrecute în satul natal apar de la începutul cărţii (1,3); discutÎnd apoi cu Petre, Titu îşi aduce aminte fără să vrea de Ion al Glanetaşului, care tot aşa se plÎngea de sărăcie (III, 6). Lipsa asupririi naţionale nu lichidează, cum naiv îşi închipuia Titu, oprimarea ţăranului romÎn; fundamentala inegalitate, comună în Ardeal şi Muntenia, este socială: exploatarea inemiloasă a poporului. Noua experienţă năruie rapid iluziile tÎnărului, îl readuce la probleme de care se credea scăpat. Răscoală este răspunsul la întrebările nelămurite pÎnă la capăt în Ion, un răspuns cuprinzător pentru întreaga ţară şi întreg poporul romÎn, indiferent cine îl exploatează, Habsburgii sau Hohenzollernii, grofii străini sau boierii de acelaşi neam. Astfel se făureşte tabloul întreg al RomÎniei agrare... în sens strict, epopeea este tocmai acest tablou de ansamblu, cele două romane laolaltă, care - completÎndu-se, întregindu-se reciproc, dau o imagine strictă asupra ţărănimii, poporului, ţării [...]
Între Ion şi Răscoala sunt însă şi deosebiri, de pildă în făurirea şi substanţa monumentalităţii. Acolo, totul era Ion, care, deşi simbolizează un număr mare de Ioni, este totuşi o personalitate cu trăsături distincte. Imaginea colectivă apare mai mult în şi prin imaginea individuală a feciorului Glanetaşului decÎt independent. Aci, dimpotrivă, cu toate că există un număr important de eroi individuali, nici unul nu se măsoară ca statură şi rol cu Ion, laolaltă în schimb îl întrec cu mult. AdmiţÎnd că la Rebreanu forţa de oglindire a colectivităţii este în general mai pregnantă decÎt aceea [de oglindire] a individului, precum şi faptul că în însăşi făptura lui Ion substanţa "colectivă" este adesea mai evidentă decÎt substanţa individuală, trebuie să recunoaştem totuşi deosebirile de grad faţă de Răscoala, unde colectivitatea este eroul nemijlocit şi fundamental. Ion reprezintă ca individ colectivitatea, pe cÎnd în Răscoala colectivitatea este principalul individ, principala personalitate individualizată. Deosebirea provine şi din diferenţa ţelului urmărit. Ion lupta pentru fericirea proprie, pentru ca el să devină înstărit. Ionii din Amara vor acelaşi lucru, dar în 19O7 fiecare dintre ei este pus în situaţia de a lupta - conştient sau inconştient - pentru fericirea tuturora. Ion din apropierea Clujului este individualist prin metode şi scop. Ion de lÎngă Piteşti devine în condiţiile date un luptător pentru aspiraţiile întregii colectivităţi. Rebreanu ne înfăţişează ţăranul în două ipostaze: pe timp de "pace" şi în perioada de "război". Imaginea este în ambele cazuri grandioasă. Lupta de unul singur cu deznodămÎntul ei tragic poate atinge şi ea dimensiuni homerice, dar marile frămÎntări obşteşti, atacurile clasei favorizează mai din plin sublimul [...] De aceea, chiar dacă considerăm dilogia în ansamblul ei o epopee, trebuie să vedem că ea nu este unitară în grad şi intensitate, că pe măsura zugrăvirii nemijlocite a maselor epopeicul se concentrează, se ridică pe un plan superior