Eu voi fi ultima. Povestea captivităţii mele şi lupta mea împotriva Statului Islamic

Descriere

Premiul Nobel pentru Pace, 2018

Cuvînt-înainte de Amal Clooney
Traducere de Irina‑Marina Borţoi

„Povestea curajoasă a Nadiei Murad este o lectură esenţială care dă fiori. Oricine vrea să înţeleagă aşa-zisul Stat Islamic ar trebui să citească Eu voi fi ultima.” (The Economist)

Nadia Murad s-a născut şi a crescut în Kocho, un sat de fermieri şi păstori yazidiţi din nordul Irakului. Pe 15 august 2014, cînd Nadia avea doar 21 de ani, viaţa tihnită din satul natal a luat sfîrşit odată ce acesta a fost ocupat de ISIS. Bărbaţii care au refuzat să se convertească la islam au fost executaţi, trupurile lor fiind aruncate în gropi comune, iar Nadia, alături de celelalte tinere, a fost dusă la Mosul şi vîndută ca sclavă. A fost ţinută în captivitate, bătută şi violată în repetate rînduri, pînă cînd, ca printr-o minune, a reuşit să evadeze, găsind adăpost în casa unei familii de musulmani sunniţi. Eu voi fi ultima este un apel la acţiune împotriva brutalităţii Statului Islamic, povestea celui care îşi doreşte să supravieţuiască şi o scrisoare de dragoste către o ţară pierdută, o comunitate fragilă şi o familie destrămată de război.

„De cînd o cunosc, Nadia nu doar că s-a făcut auzită, ci a devenit glasul fiecărui yazidit căzut victimă genocidului, al fiecărei femei abuzate, al fiecărui refugiat abandonat. Cei care au crezut că prin cruzimea lor o pot reduce la tăcere s-au înşelat. Spiritul Nadiei Murad nu este frînt, iar vocea ei nu va fi înăbuşită. Dimpotrivă, în paginile de faţă glasul ei este mai puternic ca oricînd.” (Amal Clooney)

„Murad ne face să întrevedem atrocităţile care i-au distrus familia şi aproape au exterminat fragila ei comunitate. Memoriile ei curajoase sînt un pas important către tragerea la răspundere a celor care au comis aceste crime oribile.” (The Washington Post)

„Aceste memorii tulburătoare relatează experienţele prin care a trecut Nadia Murad şi ridică întrebări privind complicitatea martorilor care au acceptat tacit suferinţele celorlalţi.” (The New Yorker)

„Un volum devastator, dar care inspiră şi îndeamnă urgent la acţiune.” (Kirkus Reviews)