Citind Lolita în Teheran

Azar Nafisi vorbeşte în romanul său despre puterea literaturii de a sfida cenzura şi de a împiedica propaganda fundamentalistă să spele creierele tinerilor. Într-un Iran schimbat din temelii de aşa-zisa revoluţie islamică, personajele romanului Citind Lolita în Teheran se adună în secret pentru a discuta despre operele marilor autori occidentali. Cele şapte protagoniste ale romanului sînt încurajate de profesoara lor să citească romanele scrise de Nabokov, Fiztgerald, Jane Austen sau Henry James. Lectura le invită să vorbească despre visurile, speranţele, temerile şi dramele familiilor ce se opun măsurilor impuse de fundamentalişti.

Citind Lolita în Teheran. Memorii despre cărţi (traducere de Silvia Osman, Polirom) expune cazul unei profesoare de literatură engleză la Universitatea din Teheran, exmatriculate în 1981 pentru vina de a fi refuzat să poarte vălul islamic şi care s-a stabilit în 1997 în SUA (asta după ce vreme de cîţiva ani autorităţile nu i-au acceptat demisia), unde a obţinut recunoaşterea internaţională pentru sprijinirea intelectualilor iranieni. Odată ajunsă în State, Azar Nafisi a scris această carte în care povesteşte cum, timp de doi ani, a organizat ilegal un grup de lectură în care, împreună cu şapte din cele mai bune studente ale ei, citea şi comenta cărţile interzise ale clasicilor orientali. În fiecare joi, profesoara le primea acasă la ea pe cele şapte studente alături de care citea şi comenta cărţi de Vladimir Nabokov, F. Scott Fitzgerald, Virginia Woolf, Jane Austen, Henry James, Mark Twain, Joyce, Mario Vargas Llosa ş.a., ba chiar O mie şi una de nopţi, capodopera literaturii arabe, interzisă din cauza erotismului. Uneori apelau la xerox-uri după ediţii vechi necenzurate şi, în general, vînau clasicii occidentali prin anticariate unde asemenea ediţii deveniseră nepreţuită marfă de schimb. Odată ajunse în apartamentul profesoarei, studentele îşi dădeau jos vălurile şi chador-ul (rochia lungă, largă, neagră şi obligatorie), îşi admirau unghiile date cu ojă, visau la bluze colorate sau la vîntul care le-ar mîngîia pielea (serialul lor favorit, urmărit la antene parabolice ilegale, era Baywatch). Apoi discutau despre literatură stimulîndu-şi imaginaţia şi avînd astfel acces la un surogat al libertăţii. Dincolo de capitolele în care Azar Nafisi ţine fascinante cursuri de literatură (este relatat un curs în care studenţii fundamentalişti intentează un proces Marelui Gatsby), memoriile ei înregistrează societatea iraniană cu interdicţiile, pedepsele şi umilinţele la care erau supuse femeile, abuzurile Gărzii Revoluţionare care făceau razii pentru confiscarea cosmeticelor, a cărţilor, băuturii şi antenelor parabolice şi, în general, „ficţionalitatea absurdă” a totalitarismului islamic. O carte inteligentă prin felul în care discută literatura, crudă prin teribilele detalii despre machismul religios violent & violator al musulmanilor, politică prin denunţarea caracterului belicos antioccidental al Islamului (cartea s-a aflat 117 săptămîni pe lista The New York Times a celor mai vîndute titluri), carte tristă şi emoţionantă pînă la revoltător despre condiţia femeii musulmane.

Azar Nafisi reușește într-un mod absolut excepțional să scrie despre războiul dintre Irak și Iran – dintre anii 1980 și 1988, cunoscut sub denumirea de „Războiul din Golful Persic”, fără a face din cartea ei o lectură grea, încărcată. Din contră, combinînd tot subiectul cu literatura dezbătută în universitate, la clubul exclusivist de la ea acasă, cu pasaje din circuitul familiei sale, citești extrem de ușor cele 420 de pagini. Totul este fluid, natural, uman, firesc. Războiul devine o monotonie totuși terorizantă, viața zi de zi devine un plînset al unei morți încă nesurvenite.

În romanul său cvasi-autobiografic Citind Lolita în Teheran. Memorii despre cărți (Ed. Polirom, 2018), Azar Nafisi, profesoară, traducătoare, critic literar și scriitoare iraniană povestește, prin intermediul cîtorva autori anglo-americani, experienţele prin care a trecut ca tînără intelectuală întoarsă de la studii din SUA în chiar zorii Revoluţiei din 1979, cea care a început cu înlăturarea Șahului și s-a încheiat cu instaurarea Republicii Islamice Iran. Om de stînga, animată de valul revoluţionar ce străbătuse în ultimele două decenii și Statele Unite, Azar Nafisi se implică și urmărește mișcările studenţești, modul în care se raportau la textele literare niște tineri pentru care politica, puternic impregnată ideologic și/sau religios însemna totul în acel moment.