O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei

Dar dincolo de asta, Molly Bloom e, pur și simplu, un personaj care ți se impune aproape cu forța, prin felul în care James Joyce a știut s-o introducă în scenă și s-o doteze cu o combustie existențială explozivă. Monologul ei neîntrerupt, absența semnelor de punctuație, sfidarea regulilor gramaticale și îndrăzneala de a rosti lucruri pe care nicio femeie din literatura occidentală nu le-a rostit pe șleau o proiecteză, dintr-o dată, în categoria personajelor memorabile. Cartea a fost, pe tot parcursul scrierii ei, și un Anti–Ulise, o abordare a eternelor conflicte dintre bărbat și femeie, văzute de pe celălalt versant, rămas în penumbră, al unei Penelope mai puțin sentimentale decît aceea a lui Homer, dar mai lucidă și, atunci cînd era nevoie, mai cinică, mai îndrăzneață. Mi s-a părut că Molly e dispusă să riște pentru a-și sprijini ideile nu înfruntînd doar oprobriul public, ci și poziția în cadrul familiei.

Mihăieș a reușit să exploateze la maximum oferta de deschidere pe care textul lui Joyce continuă să o dețină, prin stratificarea simbolică a multor secvențe și, în același timp, prin reconfigurarea lor pe „orizontala” alambicată a romanului. Rezultatul este încă o carte de vârf în bibliografia unui critic „optzecist” atipic, una pe cât de muncită, pe atât de efervescentă, plăcută și stimulativă la lectură.

Mihăieș arată – păstrînd o militantă distanță față de feminism – că Joyce a participat, prin Molly Bloom, la un proces de reevaluare indirectă a perspectivelor contemporane asupra feminității și sexualității: „Pentru el, soluția se află în feminitățile multiple, în incluziunile neîncetate, și nu în sterile confruntări între genuri și persoane“. Numeroasele posibile chipuri sînt excepțional anunțate de titlurile capitolelor: Molly este evantai, apoi imperială, impudică, carusel, naturalis, triplex, din Troia, de piatră, postmeridian, nocturnă, sola, asamblaj, mille-feuilles și, în cele din urmă, Molly grande-bouffe (ca o formă de actualizare a filmului din 1973 al lui Marco Ferreri, La Grande bouffe – adică Marea crăpelniță –, încercînd să reunească într-un festin critic perspective critice diferite). (…)

Cititorul va găsi în O noapte cu Molly Bloom în primul rînd transcrierea, afirmă Mihăieș – dar și comentariul atent, elegant și contextual, adaug eu –, aplicat celor „mai îndrăznețe, nesăbuite, prostești, extravagante, smintite, iraționale, delirante, caraghioase, burlești, pompoase, imprudente, obscene, lirice, încîntătoare, nostalgice, fastuoase, sublime gînduri din mintea unei femei surprinse vreodată de literatură“.

Remarcabila carte O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei reprezintă cea dintîi reconstituire „biografică” a personajului respectiv din romanul lui James Joyce. Multiplicînd perspectivele interpretative, deja copleșitoare, din care a fost analizat vreme de un secol Ulysses, Mircea Mihăieș continuă, cu instrumentar critic specific și cu alte scopuri, investigarea celebrului roman al modernității. (…) Construcția identitară a eroinei conține detalii care trimit mereu pe niște piste false de lectură și de interpretare care nu îl descurajează pe subtilul critic. De-a lungul celor cinci sute de pagini foarte dense și atractive ale cărții sale, universitarul timișorean a reușit să situeze pe același plan elemente disparate, printr-o metodă contrară aceleia, răspîndită astăzi, a fărîmițării și nesfîrșitelor, dar și inutilelor disocieri. Demersul adoptat a fost unul integraționist, cu concluzii desprinse „sursologic” din desfășurarea romanului, iar nu din inutile teorii sofisticate aplicate textului. (...)

O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei este o carte de referință în domeniul joyceologiei.

(…) o carte de excepție semnată de Mircea Mihăieș, și anume O noapte cu Molly Bloom. Romanul uneii femei, apărută la Polirom. Este cea de-a doua cercetare consacrată de criticul și eseistul timișorean literaturii lui James Joyce, de data aceasta, din unghiul inedit al personajului feminin al romanului Ulise. O carte ieșită din comun, a unui critic a cărui gîndire, cultură, cunoaștere a subiectului, a epocii, putere de asociație și capacitate expresivă mi se par inegalabile în critica noastră actuală.