Trilogia transilvana

Descriere

Publicată în maghiară între 1934 și 1940, Trilogia transilvană a lui Miklós Bánffy este considerată astăzi una dintre operele de referință ale secolului XX. Romanul a apărut, în ultimele două decenii, în engleză, franceză, spaniolă, germană, italiană și olandeză, bucurându-se de o receptare entuziastă. Ediția românească, în traducerea lui Marius Tabacu, include un cuvânt înainte de Marta Petreu și un studiu introductiv și un glosar realizate de Lucian Nastasă‑Kovács.

„(…) Narațiunea este o înșiruire fastuoasă de baluri, serbări de binefacere, dueluri, mari vânători cu câini și hăitași, mese grandioase, sărbătoriri, curse de cai, dineuri cu zi fixă, dansuri și jocuri de noroc la cazinou și așa mai departe, prin care bogatul și cultivatul conte de la Bonțida descrie nobilimea maghiară, și, mai larg, aristocrația cos­mopolit‑imperială, ocupată cu îndatoririle ei de castă care‑i etalează rangul, bogăția, puterea. (…) Dar, în fond, romanul descrie momentul, surprins în numeroase opere ale literaturii universale, când o clasă socială trece de la etapa etică, a muncii și datoriei, la faza ei estetică, frivolă, voluptoasă, vino­vată și totodată încărcată de artisticitate; și, complementar, apariția unei noi ordini, moderne, nu lipsită de vulgaritate (…). În general, e uimitor ce tare seamănă lumea politică descrisă de Bánffy cu aceea descrisă de Caragiale. (…) Citind Trilogia… lui Miklós Bánffy, în superba traducere pe care i‑a făcut‑o Marius Tabacu, m‑am întîlnit nu numai cu Transilvania din trecut, ci și cu una atemporală, pe care o cunosc prea bine și care mă face întotdeauna să surâd: una în care se mănâncă slănină și se bea palincă, de pildă… Pământul din Jucul meu, pe vremea Imperiului Austro‑Ungar loc celebru de vânătoare cu hăitași și de concursuri hipice, văd că l‑a străbătut, cu calul, și vecinul meu de la Bonțida/Dienești, contele Miklós Bánffy; iar peisajul transilvan de podiș și câm­pie, ce stârnește, cu dealurile lui aspre și golașe, un urât indicibil, a fost pentru Miklós Bánffy „straniu”, însă de o „splendoare grandioasă”. Sunt sigură că Bánffy a iubit Transilvania la fel de mult cum iubesc eu ograda casei părintești.“ – Marta Petreu