Orasul si cainii

Ambiția lui Vargas Llosa pare a fi cea de a construi (cel puțin în primele lui mari romane) o lume totală. Recurge pentru asta la o tehnică narativă sofisticată și elaborată: dialogul alternativ care comprimă realități separate în timp și spațiu, împletirea a 4 fire narative majore (unul în prezent, alte trei în trecut) cu nenumărate altele minore, trecerea rapidă de la persoana întâi la persoana a treia, de la universul școlii militare la cartierele Limei, de la o perspectivă la alta. Practic toată cartea e un uriaș puzzle pe care cititorul trebuie să îl pună în ordine, un puzzle construit prin alternări de timp, loc, povestitor, clasă socială, tehnică și limbaj – școală / oraș, pers. I / III, prieteni / familie, copii / bărbați, dialog / povestire, prima dragoste / experimentări sexuale adesea sordide, prezent / trecut, nume proprii / porecle, inocență / violență gratuită. Nu e așadar o carte foarte ușoară, însă tocmai efortul pe care trebuie să îl faci să descifrezi puzzle-ul se traduce la final într-o satisfacție pe măsură.
E o carte de multe ori dură (atenție cititorilor sensibili!). O carte despre adolescență, a cărei acțiune și personaje pot fi translatate cu ușurință din Peru oriunde în lume. O carte fără etichete de o singură culoare, ale cărei personaje sunt toate în același timp victime și călăi. O carte în care autorul nu impune nici o judecată. O carte de o imensă vitalitate și care îți solicită în permanență atenția. Un mare roman.