Razbunare perpetua

Răzbunare perpetuă - Roxana Lazăr

Am parcurs cu greu această carte. Nu pentru că ar fi fost o carte scrisă prost sau neinteresantă, ci pentru că mi-a fost greu să nu mă las cuprinsă în meandrele tumultoase ale universului pe care îl crează. E o carte ce trebuie să o citești cu simăurile treze și nealterate, căci orice urmă de negativism din subcontient ți-e fundamental zdruncinată de această poveste.

Din varia motive, personale, niciodată nu a fost momentul potrivit să o citesc. Am început-o în vară, pe mașină, dar am abandonat-o la fel de repede precum am ales-o, căci sufletul mi-era prea vesel să mă las furată de o poveste tragică. Apoi nu am identificat o stare de spirit neutră ca să mă las purtată prin depresiile și anxietățile Marinei și prin excentricitățile de neînțeles și suferințele lui Tiberio.

Marina e o tânără greu încercată de viață. Cu un psihic labil, ea își confruntă temerile, halucinațiile, depresiile și nesiguranța pas cu pas. Impresionează realismul cu care autoarea descrie stările sufletești ale personajului, descrieri ce te fac părtaș, ca cititor, la dramele ei interioare.

Tiberio e un personaj schematic ciudat. Dacă în prima jumătate a cărții ai impresia că este Făt Frumos pe cal alb venit în salvarea prințesei sale, în a doua jumătate a romanului se transformă într-un personaj obscur, numai bun de arătat cu degetul și de blamat.

Mi-ar fi plăcut, recunosc, să exploreze mai mult tema țiganilor și a blestemelor lor, a tradițiilor și obiceiurilor ascunse oamenilor neinițiați. Cumva, în marea asta de informații, descrieri, evenimente, pasaje, întâmplări, vrei să citești cuvânt cu cuvânt, nu cumva să ratezi vreun moment, căci, nu-i așa, fiecare detaliu contează.