Omul din eprubetă

Ideea romanului mi-a picat parcă din neant. Coboram scările pasajului ce traversează bulevardul Șt­efan cel Mare și Sfînt din Chi­șinău, cînd am auzit vocea unui boschetar ce stătea ciucit pe trep­te strigînd în urma trecătorilor: „Eu sînt omul din eprubetă, cu ADN de pe altă planetă“. (…) Gestația lui a durat, într-adevăr, destul de mult. L-am început la Chișinău, în biroul meu placat cu faianță, ce semăna cu un laborator ingenios, m-am gîndit la el în fiecare zi, dar l-am scris abia după ce m-am întors acasă.

Romanul meu e mai degrabă unul existențialist; nu e nicidecum SF. SF-ul e o falsă pistă. În roman sondez condiția umană, limitele cognoscibilului. Și chiar, aș putea spune, și limitele incognoscibilului. Sondez absurdul existenței. De aici și nota de fantastic, dar și de ironie. Romanul meu se adresează unui public larg. Limbajul e simplu. Ceva mai complicată e viziunea. Dar după un mic efort, cititorul va intra în atmosfera cărții. M-aș bucura să știu că va fi fascinat de ea.

Ca o hartă muzicală, cu senzori psiho-distopici apare Omul din eprubetă. Explorator al non-sensului plin de sens, al paradoxului din spirala reducerii la absurd, excelentul prozator care este Nichita Danilov delirează rațional, atacă hazardul și însuflețește vidul prin eroi care nici nu știu cîtă realitate are ceea ce ei numesc, conjunctural, viață.

Danilov este un prozator din stirpea provocatorilor. Un Hamlet al noii lumii sau, cum ar spune propriul personaj, „un atlet al ideilor pure”. (…) Iar noul său roman instigă la luciditate, propunîndu-ne un scenariu distopic suficient de credibil cît să ne pună pe gînduri. Chiar dacă, din fericire, toate astea se petrec undeva, departe, pe Andromeda, unde nu se știe totuși de ce lucrurile seamănă izbitor cu Terra...

Concret, „romanul total”, așa cum îl consideră Adrian Alui Gheorghe, cu un titlu care ne trimite la faptul că omul este în continuare un experiment (nu numai, sau nu numai al forțelor oculte, ci și al Naturii sau al Creatorului), este o satiră vizînd condiția umană (românească în primul rînd, și nu este niciun apropo la sentimentul românesc al ființei) satira fiind, în esența ei, agnostică, dar vizînd și… gnosticismul, Gnoza, credințele, Adevărul…