Un drum cu Ceapă. Clipuri și povești

Un drum cu Ceapă e cu siguranță o lectură ce reușește să capteze atenția (...) imediat. Aproape toate cele 33 de povestiri ale volumului gravitează în jurul unor teme ce îl recomandă deja pe autor: fie că vorbim de realitatea post-comunistă și manifestările latente xenofobe sau rasiste ale acesteia, fie că vorbim de nostalgia vremurilor de dinainte sau de dramele profunde pe care tranziția le produce – de la simpla izolare a unor anumite zone rurale și pînă la emigrări ratate. (…) Citindu-se rapid, Gheo demonstrează încă o dată că știe cum să se apropie de cititor, fără însă ca lectura pe care o propune să fie în vreun fel facilă. Pentru mine, Un drum cu Ceapă a fost o întoarcere foarte plăcută la scriitura sa, varianta de mici dimensiuni, și dovada că între toate textele pe care le scrie ia naștere un univers palpabil care intrigă pagină cu pagină.

O antologie de autor propune Radu Pavel Gheo: Un drum cu Ceapă e o selecţie draconică (trecută printr-un filtru dublu) a prozelor scurte şi foarte scurte publicate în ultimele două decenii. Reia o parte din naraţiunile cuprinse în Numele mierlei, la care adaugă altele, publicate prin periodice. Sînt treizeci şi trei de proze care adună personaje cu mentalităţi iscusit concentrate în două-trei gesturi şi cîteva replici: adolescenţi, funcţionari, soldaţi în termen, copii, chelneriţe, studenţi, pensionari, ţărani, foşti ofiţeri la Interne, vecini de bloc, o stareţă, un şofer de maxi-taxi, o vînzătoare chinezoaică în bazar ş.a. Învelită în drapaje mototolite şi culori serbede, viaţa ascunde traume, iscodeşte o vînă de umor, îşi pierde suflul cînd sprintul o duce în preajma izbînzii sau găseşte resurse de a o lua de la început, cînd un adevăr zdrenţuit i-ar putea pune capăt.

Fără intrigă propriu-zisă (…), textele sînt decupaje de realism minimalist în cheie satirică, felii de viață, scene, situații și dialoguri ce au în centrul lor o confruntare de ordin social, moral, de statut, de rasă, naţionalitate sau generaţie („metodă” ce îl apropie pe Radu Pavel Gheo, altfel cehovian împătimit, de regretatul Sorin Stoica și, uneori, de Dan Lungu sau Florin Lăzărescu). (…) Treizeci și trei de „clipuri și povești” despre lumea românească de la unul dintre cei mai de încredere prozatori ai generației.

Gheo știe să dea consistență personajelor lui, în doar cîteva pagini, cu detalii atent conturate și cu o linie principală care le scoate în evidență. Un gest, o replică, un amănunt vestimentar, puse în pagină cu o admirabilă siguranță, dau viață personajelor sale. Povestirile lui Radu Pavel Gheo nu sînt legate unele de altele, dar cînd ajungi la capătul capătului lor, te trezești că le păstrezi în minte ca pe tot atîtea capitole ale unui roman frescă, scris cu nerv și cu o acuitate de prozator pursînge.

Radu Pavel Gheo e dovada vie că se poate scrie proză captivantă și în lipsa crimelor și a găselnițelor comerciale. Chit că, undeva, printre cele 33 de povestiri, se ascunde și o crimă, însă una total neașteptată și bine plasată. Nu o divulg, vă las să o descoperiți singuri. Indiciile sînt mai la îndemînă decît credeți.