Prin România. Carnete de drum

Prin România este o bijuterie de carte. Este atît de frumoasă, încît îmi vine să zic, ar fi bine, ar fi foarte bine dacă și alte zone/regiuni din țara noastră s-ar lăsa examinate de privirea extraordinară (în mod aparte: extraordinar de tandră) a lui Mirel Bănică. Între altele, pentru că – spun aceasta cu toată admirația mea – privirea lui Mirel Bănică e, ea însăși, un bun de patrimoniu.

(…) Cine nu e convins de faptul că ar exista mai mult decît cele cinci simțuri are în cartea lui Mirel Bănică o contrareplică de zile mari: România – prin care trece autorul, dar care, la rîndul ei, trece prin autor – este văzută, auzită, mirosită, gustată, pipăită și e cu mult mai mult decît atît. România simțurilor lui Mirel Bănică e, în sine, subiect foarte generos pentru un eseu distinct și realmente fastuos.

În ce mă privește, dacă adun aprecierile explicite și aluziile din această familie și dacă fac media lor cu privire la ce e România pentru Mirel Bănică, în urma acestui drum deschis, îmi vine să spun, nu casant, ci cu multă înțelegere și acceptare (în legătură cu acest, încă o dată, verdict personal), că avem de-a face, adînc întemeiat, cu o Românie melancolică. Dar, fundamental, nu numai așa, ci și, vorba unui cîntec, iubibilă.

Dincolo de faptul că e o carte care se înghite pe nerăsuflate, plină de culori, gusturi, mirosuri, imagini (de la spațiul verde neîngrijit de pe litoralul atît de rîvnit de mulți pînă la „revelația geopolitică“ găsită la Oradea), dacă sînteți curioși de oameni, snoave și istorii, dacă vă e dor să vă plimbați prin România, dacă sînteți parte a diasporei și vă întrebați ce vă mai fac cunoscuții, dacă vreți să rîdeți și să plîngeți deodată, dacă vreți o imagine a României de azi, carnetele de drum ale lui Mirel Bănică sînt doctoria necesară.

Ceea ce surprinde permanent în volumul lui Bănică e capacitatea autorului de a sintetiza convingător tendințe, mode, practici și obiceiuri în considerații cu efect generalizator. Metoda e deductivă: din elemente particulare se formulează o imagine de ansamblu, în aparență de o simplitate deconcertantă prin sinceritate, dar de o complexitate frapantă în resorturile ei. (…) Așadar, Prin România. Carnete de drum se prezintă ca un volum indispensabil atît în vederea înlesnirii (re)întîlnirii cu locurile din imediata noastră proximitate, cît mai cu seamă pentru redescoperirea noastră, a celor ce numim acest spațiu „acasă”.

Aflată pe nisipurile mișcătoare ale unei istorii imprevizibile, România profundă pe care Mirel Bănică o descoperă și ne-o împărtășește este o țară încă neașezată, o țară-palimpsest. Logici sociale aparent incompatibile coexistă și se întrepătrund, dînd naștere unei culturi interstițiale. În această privință, jurnalul de călătorie excelează: paginile sale cartografiază riguros, dar fără emfază, straturile istorice succesive ale căror manifestări mai pot fi regăsite ca atare în micile orașe de provincie.