Capitala imaginată. Evoluţia Bucureştiului în perioada formării şi consolidării statului naţional român (1830-1940)

Emanuela Costantini a mai scris despre România și despre cîțiva români celebri, Cioran, Eliade, Ionescu, înainte de a se apuca de acest volum. Și-a încercat puterile și cu zona Balcanilor, ceea ce, cum ar fi zis Z. Ornea, e o experiență mult folositoare pentru acest op. Comparațiile frecvente pe care autoarea le face cu Italia sînt cît se poate de interesante. (Mai ales că Italia, ca stat, e la fel de tînără ca România.) La fel mi se par și observațiile sale despre influența franceză asupra culturii autohtone. Aici, E.C. remarcă multele importuri în materie de administrație publică, începînd de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, dar și faptul că în arhitectură, bunăoară, mari imobile publice ale Capitalei au fost proiectate de arhitecți francezi din secolul al XIX-lea. Chiar dacă regele Carol I ar fi putut recurge la serviciile nemților, el n-a făcut-o, înțelegînd că opinia publică era de partea reprezentanților surorii noastre mai mari, de gintă latină.

Cartea scrisă de Emanuela Costantini este una de care istoriografia noastră avea o strigentă nevoie, mai ales că de la lucrarea dedicată istoriei Bucureștiului aparținînd lui C.C. Giurescu s-a scurs foarte mult timp, fără ca subiectul să mai fie abordat într-o manieră riguroasă. Narațiunea este concisă, dar bine articulată, iar evoluția urbanistică a Bucureștiului este bine surprinsă, într-un limbaj vioi și proaspăt. Mai degrabă, motivele de insatisfacție provin din ceea ce ar fi putut sau ar fi trebuit să cuprindă această istorie a capitalei noastre.

Rezultatul a mai bine de două decenii de cercetare, Capitala imaginată urmărește dublul proces prin care a trecut Bucureștiul în secolul care s-a scurs de la adop­tarea Regulamentelor Organice pînă la debutul celui de-Al Doilea Război Mondial: occidentalizarea orașului și transformarea sa în capitala Statului național român. (…) Capitala imaginată este o contribuție mai mult decît binevenită la raftul cărților despre București, stînd confortabil alături de cunoscutele istorii ale orașului, ca cea scrisă de Constantin C. Giurescu, de studiile mai tehnice precum cele ale lui Vintilă M. Mihăilescu (bunicul regretatului antropolog) sau de popularele cărți ale lui Adrian Majuru. Bucureștiul are, în sfîrșit, un volum ce surprinde istoria sa modernă, așa cum au și alte capitale europene, accesibil atît publicului larg românesc, cît și celui străin.