Încetează cu minciunile tale

Încetează cu minciunile tale, ne anunță autorul, e o poveste adevărată și e dedicată amintirii iubitului său din adolescență, un anume Thomas Andrieu. N-am de unde să știu cît și-a ficționalizat aici Besson amintirile. El susține că și-a scris romanul ca pe un răspuns către mama sa, care-i cerea în copilărie să înceteze cu minciunile lui, mai precis cu poveștile pe care le inventa și i le spunea maică-sii. (Un psihanalist ar zice că, astfel, viitorul romancier încerca să-și cucerească mama!) Aventura lui amoroasă cu Thomas, un fiu de țăran, are loc pe la mijlocul anilor ’80. Colegii lui de școală dintr-un orășel de provincie îi bănuiesc înclinațiile, dar admit totodată că e singurul dintre ei care va avea o mare carieră la Paris. Pe atunci homosexualitatea era blamată și insultată direct în Franța, prin provincie, încît cei doi adolescenți au grijă să nu se afle despre relația lor, iar atunci cînd sînt pe punctul de a fi surprinși goi de mama viitorului scriitor, reușesc s-o păcălească spunîndu-i prin ușă că studiază ceva împreună. Am serioase îndoieli că părinții autorului nu s-au prins că el prefera băieții, nu fetele. La fel cum am, de asemenea, îndoieli asupra magnetismului dintre el și Thomas, care i-a apropiat aproape fără cuvinte. Căci, totuși, amîndoi aveau nevoie să fie siguri asupra intențiilor celuilalt, ca să nu descopere că unul nu voia decît să fie prieten cu celălalt – acele prietenii care încep în adolescență și de multe ori țin toată viața.

Philippe Besson are toate şansele de a deveni scriitorul preferat al celor pentru care paginile unei cărţi rămîn singura cale de a mai recupera amintirile despre marile iubiri destrămate. A dovedit-o cel mai bine într-un alt roman tradus în limba română – Rătăcitori prin Lisabona. Doar că-n noul roman tradus – Încetează cu minciunile tale – marea iubire nu poate fi asumată în perioada în care este trăită, adolescenţa. Nici măcar declarată faţă de prietenii apropiaţi. Această iubre este considerată un tabu periculos, ce poate duce la pedeapsa maximă într-o lume ordonată: excluderea. Titlul romanului capătă una dintre cele mai dureroase conotaţii, pe măsură ce te apropii de sfîrşit. Sînt nişte conotaţii oferite de toate efectele dure ale fricii de a deveni cine eşti de fapt, de a fi tu însuţi şi de a a-ţi asuma firescul înţeles drept nevoia de tandreţe, indiferent de persoana aleasă pentru a o întruchipa.