Meseria de romancier

     

Dar pina sa ajunga la regulile de viata ale romancierului, Murakami zice aici, apasat si de mai multe ori, ca oricine poate scrie macar un roman, cu conditia sa fie suficient de alfabetizat pentru asta. Marea problema apare dupa aceea. Esti in stare sa ramii in ring sau iti cauti altceva de facut? Un scriitor care nu traieste de pe urma scrisului sau nu si-ar pune o asemenea intrebare. Ba chiar nu si-ar mai pune-o nici profesionistii care, dupa citeva carti de mare succes, o lasa mai usor cu scrisul, fiindca ii ajuta tirajele si activitatile conexe profitabile. Pentru Murakami insa, meseria de scriitor e o treaba pe care o faci din placere. Nu te chinui ca sa scrii, ci, eventual, te chinuie faptul ca, uneori, nu esti in stare s-o faci. Caci atunci cind ai descoperit ca esti scriitor si ai trait uriasa placere a scrisului, ajungi prizonierul ei, intr-o forma particulara de adictie, aidoma dependentilor de droguri. Altfel, poti scrie romane, chiar de succes, dar asta nu se cheama ca esti romancier.

     

O carte care e, si ea, despre oameni-ciine si oameni-pisica, despre imaginatie si ce poti face cu ea in afara regulilor inerente in bagajul de cala al literaturii serioase, despre bisericute (literare), premii, librarii in care cartile sint impartite pe literatura feminina si literatura masculina (da, stiu, nici el nu intelege de ce), despre centrale nucleare si despre cum nu ai nevoie de un birou mare ca sa scrii, atunci cind ai suficienta fantezie cit sa poti reinventa o ladita de mandarine. Iubesc cartea asta. Ca orice autor care vinde, are succes si rezista pe piata de carte de niste decade bune, Murakami are mai putine premii literare fata de cite am fi tentati sa credem ca a bifat si un numar respectabil de hateri. Pentru mine, ei sint si au fost intotdeauna garantia faptului ca acolo, in pagina, ceva se intimpla foarte bine. Marturisesc ca, si atunci cind nu mi-a placut un volum de Murakami (pentru ca trena, pentru ca nu m-am simtit pe deplin racordata la subiect, pentru ca, de ce sa nu fim sinceri, autorul sufera adesea de un narcisism care il poate face usor antipatic), am simtit acut talentul lui de mare stilist, de arhitect minunat al textului, de vrajitor caruia-i pasa prea putin de vocile de pe margine. Da, poate ca nu toate romanele sint foarte inchegate, dar au stare, un suflu narativ proaspat si o maniera absolut recognoscibila de a manevra realitati, de a insinua imaginarul in cotidian.

     

Astfel, volumul de fata este asemenea unei conversatii cu o audienta fictiva, in care Murakami povesteste cu o voce onesta despre principiile pe care si-a cladit cariera de romancier si incearca sa explice relatia pe care o are cu comunitatea literara, cu cartile si personajele sale si, nu in ultimul rind, cu cititorii. Vorbeste despre ce inseamna pentru el actul creatiei, cu o modestie pe care nu o gasesti frecvent la alti scriitori (dar frecventa in cultura japoneza). In carte am recunoscut acelasi Murakami care ne povestea franc acum 3 ani, pe o scena din Edinburgh, ca nu isi reciteste niciodata romanele dupa ce au fost publicate. In cele douasprezece capitole scriitorul abordeaza, pe rind: ce inseamna pentru el a fi romancier, cum a ajuns sa scrie primul roman (aici se clarifica citeva lucruri despre stilul lui caracteristic), ce crede despre importanta premiilor literare, cum simte diferenta intre a scrie un roman scurt si unul de mari dimensiuni, importanta pe care o acorda sportului si activitatilor fizice, ce presupune o traducere si modul in care construieste personaje. Vorbeste despre disciplina si rigoarea cu care scrie si mai ales rescrie textele, pina cind acestea ajung in forma potrivita, intocmai ca un artizan japonez care isi slefuieste cu rabdare opera, tintind perfectiunea.

     

Meseria de romancier este împărțită în douăsprezece capitole-eseuri pe diverse teme, toate strîns legate de profesia aceasta greu de cuprins, de la cum sînt romancierii și pînă la cum a devenit el însuși romancier, de la premiile literare și pînă la ce și cum ar trebui scris, de la ce este originalitatea şi pînă la ce fel de personaje trebuie sa fie aduse în scenă, ce rol ar trebui să aibă educația, cum este interacțiunea cu timpul, cu cititorii, cu poveștile ș.a.m.d. Fiecare eseu este consistent, înțesat de exemple proprii, dar și de referințe culturale – cu precădere literare și muzicale, deloc surprinzător – și cazuri, totul într-un limbaj accesibil, într-un stil colocvial, apropiat de cititor.

     

M-am reîndrăgostit de Haruki Murakami prin Meseria de romancier. Chiar dacă nu am fost întotdeauna de aceeași părere cu el de-a lungul celor 12 eseuri din acest volum, admirația pentru stilul său franc, pentru curajul de a se raporta la sine și la propriile scrieri lucid, fără menajamente și fără ocolișuri, pentru subiectivitatea fățișă, a fost necontenită. E o provocare și un privilegiu, cred, să intri în lumea lui Murakami. Îți deschide ușa și te lasă să privești înăuntrul procesului său creativ, minții sale, vieții sale. Nu ai cum să te plictisești citindu-l, fie că ești sau nu fan Murakami, fie că i-ai citit ficțiunea ori ba.