Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta

Problema principala insa este ca aproape toate satele noastre sint populate de toata increngatura de personaje de aici si asta face ca lumea rurala de la noi (ca si romanul pe care vi-l prezint astazi) sa fie dominata mai degraba de oameni ciudati, fara sanse de evolutie, amuzanti in actiunile lor, dar care luati ca ansamblu aduc un gust amar si destul de realist. Si atunci ne mai miram ca nu putem evolua, ca lumea de la tara a stagnat si nu are prea multe sanse de supravietuire. (…) Avind o structura pe capitole ce mi-a adus aminte de romanul Medgidia, orasul de apoi al lui Cristian Teodorescu, cartea lui Ciprian Macesaru ne aduce in prim plan o descriere reala a lumii rurale, hazlie, dar in acelasi timp cu un puternic gust amar, asa cum este, de altfel, aceasta lume. Pe undeva, am recunoscut aici lumea pseudo-rurala din Raiul gainilor, de Dan Lungu, dar mai ales satul din scrierile regretatului Sorin Stoica. Dar, cel mai important, aici se afla descris satul in care am copilarit cu totii si care nu s-a schimbat decit tangential in ultimele decenii.

Cind te urci pe o bicicleta pentru prima oara, esti invatat sa te uiti inainte, altfel vei cadea la prima invirtire a rotii. Si nu cunosc pe nimeni care sa se fi uitat din start inainte, pentru ca fascinatia rotii care are rolul sa te duca inainte prin propria sa rotire este mai puternica decit influenta oricarui sfat. Roata ti-o ia inainte ca sa-ti arate drumul propriei tale vieti; (…) „Bicicleta” lui Ciprian Macesaru este relicva, ultima relicva a trecutului care se incapatineaza sa supravietuiasca (fie si pe post de monument funerar) unei lumi strimbe, lume careia stapinul ei nu i-a apartinut niciodata, dar pe care o strabatea cind si cind, in viteza sau precum o fantoma, bintuind la ceas de seara sau in miez de zi.

Volumul sau cuprinde 20 de proze in care circula actorii principali de pe scena comunei Strimbeni, situatiile in care sint pusi acestia configurind o intreaga lume romaneasca, cu unele dintre cele mai viguroase metehne ale ei. O lume ca o colonie, strinsa si unita, ce lasa senzatia unui cuib. Dar nu de albine, ci unul in care biziie si misuna niste viespi, iar cele citeva albine ratacite vor fi reduse la tacere. [...] Ca un caleidoscop, povestile concentrate surprind situatii dintre cele mai familiare noua: afacerile ce au la mijloc fonduri publice (asfaltarea drumurilor, de exemplu), pomenile electorale (galetile de plastic, zaharul, uleiul…), umilirea doctoritei si a invatatorului, femeile batute de barbati, mita, sinistratii care se poarta ori sint tratati ca niste cersetori, hotia si incultura ce transforma un mozaic de pe vremea romanilor in pietricele insirate prin dormitoarele si baile satenilor, sloganuri subtile („Sint unul dintre voi” – asa isi sensibilizeaza primarul oamenii), bautura ca somnifer, privitul la televizor, razbunari, mindria prosteasca ce il determina pe primar sa incerce sa transforme comuna in republica, o revolta care nu poate fi prinsa din urma si incheiata la circiuma, invidia plina de tifna, prejudecatile – sint stari de gratie profund romanesti, care hranesc harmalaia gratuita ce distruge si prezentul, si viitorul.

Strâmbeni, România. O localitate cu ambiții de republică. Locul în care nu se întîmplă nimic, pînă cînd totul dispare înghițit de steril. Localnicii par biete marionete într-o piesă al cărui comic trist chiar ei îl dau. Primarul, preotul, polițistul, tînărul rocker, noaptea jucător de poker pe internet și ziua înamorat de-o jună manelistă, fotbalistul ratat, părinţii care își așteaptă fiica în vizită și primesc bonus un viitor ginere de culoare, negru ca noaptea... Personaje alcătuite din cîteva tușe groase, situații duse la limita credibilului – totul pentru a realiza, hiperbolic-buf, o imagine a românismului provincial, o lume paralelă aflată în perpetuă derivă, fără orizont și fără scăpare. Ciprian Măceșaru are știința acestei distilări, punînd în crochiu relevant o întreagă panoramă a firii românești. Trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta problematizează lejer și firesc, în chip rar, universul găunos al unei Românii cu care noi, ființe urbanizate, avem legături tot mai subțiri.