Viața ficțiunii după o revoluție

A doua parte a cartii aduce in scena un nou personaj si complica putin „schema lucrurilor”: fostul sef al cenzurii, Artur Reznicek, ii scrie epistole patimase, modulante ca ton, lui Oscar Rohrlich (pentru necunoscatori, „primul nume” al lui Radu Cosasu), tocmai pentru ca nu-i poate scrie lui Cosasu, cel ce-i dedica in Dilema o „ruga”. Un scriitor neexperimentat, dar si unul pornit pe razbunare, pe asasinat simbolic, ar fi creat un monstru in persoana Cenzorului. Radu Cosasu procedeaza exact invers: varsa umanitate in vasul acesta al comunistului imaginar, construieste un personaj rafinat, cult, care problematizeaza (a nu se uita pasiunea lui Cosasu pentru Camil Petrescu) si care isi traieste ultimii ani intr-o continua introspectie si rememorare. E o incercare de a schita acea furtuna de zapada in fata publicului din Congo, din perspectiva unui fulg. Cenzorul duce o lupta surda atit cu Radu Cosasu, cit si cu propria fiica, intransigenta, oarecum jenata de trecutul tatalui.

Morala: dupa orice revolutie (in care cliseul se traieste pina la capat), fictiunea devine singura apta sa depuna marturie despre viata care e, tot mai mult, in alta parte. In Viata fictiunii… Radu Cosasu atinge, ca niciodata in alte carti, un dramatism ultimativ al depozitiei, iar in ultimele pagini nu mai e „fragedie”, ci tragedie intima, adevarata.

Miza primului roman din carte, Radu Cosasu si fiul sau inexistent, e incercarea extremistului de centru de a citi, pe mai multe voci si din mai multe perspective, lumea tranzitiei noastre. Si numai lui Radu Cosasu i-ar fi putut reusi, convingator intr-ale realelor si perfect artistic, o asemenea reconstituire, intr-un mic roman in care regasesti Romania cu toate ale ei dupa Revolutie, privita si de aproape, si de la distanta, si dinspre stinga, si dinspre dreapta, si in mers, si de pe loc.

Personajul (Oscar Rohrlich) e extraordinar, un demon inteligent, care are si el slabiciunile lui, dar care nu uita de bunele principii de odinioara nici dupa desfiintarea cenzurii. Cit despre perspectiva din care Reznicek isi scrie epistolele, ea n-are echivalent in literatura noastra de dupa 1989 si, in intregul Vietii fictiunii dupa revolutie, iti spune cum se sfirseste lumea cenzorilor atotputernici, carora le iau locul, in presa cel putin, fostii tutari ai comunismului, metamorfozati in ziaristi ai vremurilor noi.

Radu Cosasu continua aici, in clar, ciclul sau de Supravietuiri, cu aceste scrisori-nuvele, de o mare frumusete clasica. Sint scrise cuvinte teribile despre cinema, si despre literatura, si despre politica, si despre rani vechi, care nu se inchid, caci nu e bine sa se inchida. Scrisorile acestea, care au o profunzime hrabaliana, sint grozave, sint extraordinare. Fiecare dintre ele este o capodopera, si nu mai putin sint toate impreuna.

De la inceput trebuie sa spunem ca aceasta carte, indelung asteptata, e o surpriza, o lectura nu doar placuta, ci si esentiala si care, mai mult ca sigur, va stirni controverse: se va scrie impotriva ei, poate chiar va fi combatuta, pentru ca autorul ei nu renunta la iluzia sa din vremuri apuse, adica la crezul in comunism. Cartea va fi citita, probabil, de unii, cu lupa, in cautarea aluziilor la cutare personaj sau sa afle cine se ascunde sub cutare initiale sau cind, unde si cu ce protagonisti se va fi petrecut cutare fapt mentionat de autor, altii se vor recunoaste cu nemultumire in portrete putin favorabile, asa cum isi vor freca miinile bucurosi ca adversarul lor de idei a fost zugravit mult mai rau sau in orice caz n-a fost zugravit mai bine. „Dumneavoastra nu cunoasteti intelectualul roman!” exclama de citeva ori (aproape obsesiv) Radu Cosasu.

Intr-una dintre ultimele scrisori, fostul cenzor sef ii scrie: „Ne apropie repulsia fata de tot ce e morbid. Cu ea nu se poate scrie literatura serioasa. Caraion, cu inteligenta lui feroce, avea dreptate: «Cosasu va scrie o carte buna doar cind nu se va mai gindi sa placa tuturor.» Vei primi scrisorile mele cind vei implini aceasta conditie-Caraion; ma gindesc ca ele te vor ajuta sa semnezi prima dumitale carte buna.”

Sa fie Viata fictiunii dupa o revolutie aceasta Carte? Motto-ul este smuls dintr-un autor pe care Radu Cosasu a spus nu o data ca il pretuieste la maximum, Isaac Babel: „O adevarata fictiune nu seamana cu viata reala. Viata – cu toate puterile ei – trebuie sa incerce sa semene cu o fictiune adevarata.”

Viata fictiunii dupa o revolutie este o asemenea fictiune. O fictiune autobiografica.