Craiasa Zapezii

Craiasa-Zapezii e o istorie contemporana, minunat scrisa, despre variatele feluri de iubire intre oameni, despre asteptarile de la viata si renuntari, despre nevoia de a te autoiluziona in privinta unei Divinitati care te stie oricit de neinsemnat ai fi si iti da semne in momente de cumpana: „Dar, daca cerul chiar le face unora cu ochiul, aceia sint probabil cautatorii obscuri; care aleg poteca mai degraba decit drumul mare; spartura dintr-un gard mai degraba decit poarta mult laudata. Poate tocmai de aceea nu exista dovezi verificabile, nu? Universul le face cu ochiul doar celor pe care nu-i crede nimeni”.

Infuzat in mod subtil si cu ingrijorari politice, luari de pozitie (desi, trebuie admis, prin intermediul unui Tyler drogat cu cocaina), meditatii filosofice la adresa vietii si a posibilei existente a unei divinitati, Craiasa Zapezii de Michael Cunningham este o lectura captivanta, in special prin prisma noilor unghiuri din care autorul alege sa prezinte un manunchi de vieti obisnuite, fade, dar ale caror resorturi interioare functioneaza in modul cel mai complex si fascinant cu putinta. Craiasa lui Cunningham o fi o plasmuire a imaginatiei umane, insa multiplele forme pe care le poate lua aceasta o fac inca si mai periculoasa decit Craiasa lui Andersen. In fiecare zi ducem lupte dupa lupte cu cea dintii, pe cind pe cea din urma nu a vazut-o nimeni niciodata, decit poate copiii obraznici in somnul lor.

Vremea povestilor care sa explice lumea s-a dus. Un roman din 2014 isi permite, cu multa precautie, sa povesteasca despre viziuni si minunile insotitoare, dar nu sa sugereze ca ar trebui sa luam asemenea lucruri in serios. Relatia cauza-efect a basmelor de secol XIX nu mai este acceptabila intr-o naratiune pentru adulti ai secolului al XXI-lea. De mai multe ori, de-a lungul cartii, unul dintre personaje isi explica alegerile drept conectate (telepatic) de acelea ale celuilalt, doar pentru ca interlocutorul sa infirme orice legatura. Totusi, scriitura senina a lui Cunningham iti permite sa crezi ca e ok sa pastrezi de-a lungul timpului unele urme de naivitate.

Tyler se drogheaza, problemele lor sint cele ale omului contemporan, care ia in calcul sinuciderea, desi isi pastreaza optimismul. In New York e iarna, sint fulgi de zapada pe podelele locuintelor (citind, ai impresia ca ii vezi atingind filele cartii), aici e noaptea de Anul Nou, dincolo e un tablou imaginar dement, romanul subjuga basmul, desi basmul s-a infiltrat in roman aducind fantezia in nemuritoarea metropola a boemilor pierduti, descrisi intr-o „proza eleganta”, dupa cum scria Washington Post.