Consimțământul

(…) este o carte care te șochează, te revoltă, te face să te gîndești că, poate, în jurul tău se întîmplă astfel de povești, fără ca nimeni să afle vreodată despre ele. Sau, eventual, află 30 de ani mai tîrziu. După ce ai citit cartea, primul lucru pe care îl faci este să „răsfoiești” Internetul și să afli mai multe despre povestea asta care a dat naștere la multe dezbateri pro și contra în Franța.

O dragoste care la 14 ani pare de vis se transformă într-un coș­mar perfid, cu atît mai mult cu cît bărbatul nu a încetat să o hăituiască în numele iubirii. Ba chiar a făcut publică și corespondența lor, fără ca ea să fi avut ceva de spus în această privință, luîndu-i astfel în posesie, cu brutalitate, și imaginea. (…) Scriind această carte, Vanessa Springora s-a eliberat, reușind să redevină subiectul propriei povești care îi fusese confiscată mult prea mult timp. Un privilegiu moral al scrisului, în contrapunct cu pretențiile unora că o operă originală și subversivă scuză orice.

Vanessa Springora este una dintre fetele care au făcut obiectul pasiunii lui Gabriel Matzneff, fiind timp de un an abuzată sexual de către scriitorul de 50 de ani. (…) Autoarea pune mai cu seamă sub reflector indiferența societății franceze în fața acestor abuzuri, în condițiile în care pedofilia scriitorului era bine cunoscută, dar aces­ta continua să se afle în grațiile unor personalități publice, protejat în unele cercuri literare, grație talentului său. De aceea, una dintre cele mai apăsătoare întrebări pe care o ridică scriitoarea este dacă literatura scuză orice, acuzînd în­găduința de care s-a bucurat comportamentul lui Matzneff.

Reacțiile pe care cartea Vanessei Springora le-a provocat vorbesc fără urmă de îndoială despre nevoia vitală de a rupe tăcerea. În majoritatea cronicilor la Consimță­mîntul (și au fost multe, în marile publicații din Europa și SUA, cartea fiind tradusă în peste 22 de limbi) se menționează și ce urmări a avut această carte asupra abuzatorului. Îmi place să cred că motivul acestor lămuriri nu ține de cancan și de o curiozitate strict centrată pe un individ, ci de nevoia de a vorbi despre schimbarea pe care o astfel de carte o poate face. Nu ca pedeapsă pentru cineva anume, ci ca mesaj puternic despre toleranța zero pentru abuzuri și pentru complezența vătămătoare față de așa ceva, în numele puterii și al statutului social. 

Romanul e tradus în peste 20 de limbi și urmează să se facă un film după el. Dar dincolo de aceste reacții și distincții, meritul lui cel mai mare mi se pare acela de a fi un exemplu de voce mărturisitoare și eliberatoare, care, în plus, a relansat dezbaterile din lumea literară pe temele deja menționate. În plus, scrisul său s-a dovedit eficient, căci, finalmente, Gabriel Matneff a fost sancționat, retrăgîndu-i-se pensia oferită de Guvernul francez.