Între înger şi demon, iertare şi ranchiună

Descriere

„Iertarea este atributul celor puternici!” Iertarea este un dar aflat în slujba legăturilor interumane, este răsuflarea menită să readucă pacea, este un gest de reconciliere, de recuperare a armoniei. Dar ce putem spune despre opusul său, ranchiuna? Dacă este adevărat că fiecare persoană s-a confruntat, cel puÈ›in o dată în viață, cu ranchiunile care i-au condiÈ›ionat procesul de creÈ™tere individuală, asta înseamnă că, fiind târâtă de forÈ›a patimilor, a pierdut bunătatea È™i inocenÈ›a ce caracterizează natura noastră umană È™i luciditatea raÈ›ională ? Autoarea aduce în discuÈ›ie confruntarea inegală între Înger, ca simbol al iertării, È™i Demon, ca ranchiună, È™i subliniază È™i darul pe care îl poate aduce ranchiuna: durerea È™i suferinÈ›a psihică pot fi instrumente de cunoaÈ™tere de sine ce transformă chimia furiei în energie constructivă. Scopul cărÈ›ii este să abandoneze măștile falsei bunătăți È™i să se concentreze asupra necesității de a depăși vechile dihotomii inutil sufocante, de bine È™i rău, corect È™i incorect, cinstit È™i necinstit pentru a ajunge la creativitatea sentimentelor noastre.

Laura Tappatà este filosof, profesor de psihologie la Universitatea Catolică din Brescia. În prezent, este lector al Cercului de Filologie Milanez, iar în cadrul Universității Catolice din Piacenza a condus timp de câÈ›iva ani Laboratorul de gestionare a relaÈ›iilor. A scris numeroase lucrări despre personalitatea umană, resentiment È™i dependenÈ›e.

Pentru ca iertarea adevărată să se realizeze, acest lucru trebuie să se întâmple acolo unde răul a fost atât de mare încât nu există alte posibilități de a-l depăși, unde nu există nicio altă formă posibilă de reparaÈ›ie, de despăgubire, de restabilire a echilibrului, a justiÈ›iei, a dreptății. Aceasta este iertarea: restul este, în cel mai bun caz, perdonism, altfel spus o convenÈ›ie culturală, o frică de judecata divină È™i de ceilalÈ›i, o falsă consolare.

Laura Tappatà

A ierta, a-È›i imagina că poÈ›i continua ca È™i când nu s-ar fi întâmplat nimic, este himeră care are singura sarcină de a dăuna emoÈ›ional È™i de a-l face să se simtă vinovat pe cel care nu reuÈ™eÈ™te în niciun fel să împlinească această fantasmă. Există mult mai multă nobleÈ›e în ranchiuna conÈ™tientă È™i lucidă decât într-o iertare acordată dintr-o convenÈ›ie morală. Ranchiuna, în această nouă accepÈ›iune, nu este o vrajă tristă în care am căzut, ci are propria demnitate, forță È™i creativitate È™i poate deveni un instrument de cunoaÈ™tere a naturii È™i a identității noastre.

Laura Tappatà