Parfumul

„Sufletul fiinţelor este parfumul lor.” În această propoziţie este sintetizată viziunea despre lume a lui, un personaj mai mult decât neobişnuit, care percepe ceea ce-l înconjoară cu ajutorul simţului olfactiv, deoarece acesta este cel mai dezvoltat dintre toate şi din toată lumea.

Nimeni nu ţine la protagonist şi nimeni nu se ţine de acesta, astfel încât într-un context sau altul toţi renunţă la el. Prima abandonare „a păţit-o” Grenouille la naştere şi parcă e declanşatoare de toate celelalte şi, de asemenea, de procesul de dezumanizare al personajului. Pentru că, deşi simţul lui olfactiv este spectaculos, el nu are miros şi această lipsă apare ca motivul principal pentru care protagonistul este părăsit în mod repetat, el se străduieşte multă vreme să găsească formula potrivită „parfumului” uman şi veţi fi cu siguranţă surprinşi când veţi afla care sunt ingredientele acestuia.

Apoi, scopul lui Grenouille creşte, devine acela de a găsi parfumul ideal, cu care să poată ieşi în evidenţă, să atragă atenţia şi compania oamenilor. Însă, căile prin care obţine ceea ce îşi doreşte sunt imorale (sau poate amorale, având în vedere faptul că protagonitul este doar un individ rănit din punct de vedere sentimental şi nu realizează cât rău trebuie să le facă celorlalţi ca să-i fie lui bine), astfel încât implică şi crimă, şi crime...

Consider că romanul este valoros prin bogăţia în imagini olfactive, cu care este construită o inedită lume formată nu din imagini sau din mişcări, cum este obişnuit în această specie, ci din mirosuri. Deşi a trecut mai bine de un an de la lectura cărţii, eu încă mai am amintiti olfactive din ea...