Teatru II - Jacques. Viitorul e in oua. Scaunele

Descriere

Faptul că lumea imi pare absolut ireală naşte in mine sentimentul grotescului, al deriziunii. Dar lumea asta prea uşoară, prea goală, poate oprima, sufoca.
Obiectele se amestecă, proliferează la nesfirşit invadind totul; refuzul condiţiei umane il va conduce, pas cu pas, pe Jacques la supunerea cea mai desăvirşită.
El, cel ce refuzase să se cufunde intr-o lume decăzută, va sfirşi prin a se lăsa prins in capcana existenţei, se va mulţumi cu o anume linişte biologică.

Scaunele sosind cu toată viteza, din ce in ce mai repede, constituiau imaginea centrală, aceasta exprima pentru mine vidul ontologic, un soi de virtej al vidului. Pe această imagine iniţială, pe această primă obsesie s-a grefat o povestire, cea a celor doi bătrini care sint, ei inşişi, pe buza neantului, care au avut necazuri intreaga lor viaţă. Insă povestea lor e destinată numai să susţină imaginea iniţială, fundamentală, care dă semnificaţie piesei.
Cu mijloacele limbajului, ale gesturilor, ale jocului, ale accesoriilor, să exprimi golul.
EUGèNE IONESCO