Facultatea de litere (mic indreptar de gindire gresita)

Descriere

Literatura doarme si nici macar nu e sigur ca mai viseaza. Bolboroseste. Biiguie. Sau, dimpotriva, ca sa fie cit de cit sigura ca mai "face sens", transcrie ce gaseste gata scris, prin ziare sau pe ziduri mai mult sau mai putin dosnice. Cu totii visam "povestea", de parca am fi oameni de televiziune, nu niste posedati ai "penei de gisca". Si fericiti, poate, desi n-o marturisim, am sta sa fim ucisi in bratele unor cititori scosi din minti de energia bietelor noastre litere, si bucurosi, poate, visam sa dam in secret, noapte de noapte, foc lumii, chiar daca nimeni n-o stie si chiar daca lumea se ilumineaza si este incendiata, azi, altfel, cu un foc rece, insensibil, catodic, informational. Poate c-ar trebui sa incepem sa scriem nu din cuvinte, ci din combinatii de 0 si 1. Povestea, insa, se spune si fara noi. S-a automatizat, survine de la sine, fara surpriza, nu. mai "face eveniment". Si nici nu mai moare nimeni din scris sau de pe urma scrisului. Dar nici noi nu mai parem pregatiti sa scriem organic, cu tot trupul, cu toata fiinta, din tot ce curge sau se prelinge vital si se poate fixa pe orice sta, desfasurat, expus, in bataie: "creativitatea" relaxata si generalizata social a luat locul creatiei, inghitind-o si dizolvindu-i pericolele. Am devenit omogeni pina la infinit, iar mult clamata "mondializare" apare tot mai pregnant ca o mondenizare a lumii: un vast salon in care arta mai furnizeaza, cel mult, materia unor inofensive "cuvinte de spirit". Scriem tot mai marunt, indescifrabil, dar ne iscalim sus si tare, apasat. Literatura nu poate fi decit textualista, fie si doar in mod implicit. Ambitusul unei literaturi se masoara si dupa propriile alegorizari-dramatiziri pe care ea le produce. Dar care sint marile alegorii ale literaturii, dramatizarile sfisietoare, revelatoare ale faptului de a scrie, propuse de literatura romana actuala? Cu ce spectacol de sine mai spera sa ne captiveze, sa ne implice literatura?